"Puterile mistice" au convins o puștoaică de 16 ani să aibă relații sexuale cu un bărbat de 60 de ani

2068
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au propus arestarea preventivă a unui bărbat de 60 de ani, din comuna Mircea Vodă, acuzat de act sexual cu un minor. Potrivit anchetatorii, bărbatul a impresionat-o pe copilă cu „puterile lui mistice” și a convins-o că o iubește și că vrea să o ia de nevastă, pentru a o aduce în patul lui. Adolescenta provine dintr-o familie fără posibilități materiale și nu frecventează nici cursurile școlare, ceea ce a contribuit la starea de vulnerabilitate, consideră oamenii legii.

„Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în perioada 7 – 26 noiembrie 2022, inculpatul C.I. a reuşit să o impresioneze pe persoana vătămată minoră C.E. prin activităţi cu caracter mistic pe care le practica şi, profitând de starea sa de vulnerabilitate, datorată vârstei fragede, situaţiei materiale şi lipsei de şcolarizare, a indus-o pe aceasta în eroare cu privire la faptul că este îndrăgostit de ea şi că o va lua de soţie, determinând-o pe aceasta să întreţină cu el raporturi sexuale, aparent consimţite”, au precizat procurorii.

Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2022 secunde