Teribilism pe patru roți! Un tânăr băut și fără carnet a furat mașina fratelui său

228
Teribilism pe patru roți! Un tânăr băut și fără carnet a furat mașina fratelui său - pexelsintrospectivedsgn17716277-1725538540.jpg
Noaptea trecută, în jurul orei 21:30, polițiștii constănțeni au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că fratele său i-a furat autoturismul.


Oamenii legii nu au avut nevoie de mult timp pentru a-l depista pe infractor, deoarece acesta a fost implicat într-un accident rutier, de tip tamponare, pe bulevardul Mamaia.


Din cercetările efectuate a rezultat că șoferul, un tânăr de 18 ani, conducând autovehiculul respectiv, a pierdut controlul direcției și a lovit un giratoriu.


În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar, potrivit etilotestului, acesta avea o cantitate de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.


De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
 

Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.


În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7913 secunde