TRAGEDIE PE ȘOSEA. Accident soldat cu DOI MORȚI ȘI DOI RĂNIȚI, în județul Constanța

Luni, 21 Septembrie 2020
2660
Misiune contracronometru pentru salvatorii constănțeni, astăzi, în localitatea constănțeană Mihai Viteazu. Oamenii legii au fost solicitați să intervină după ce a avut loc un accident rutier, soldat cu doi morți și doi răniți. 


La fața locului au ajuns două autospeciale de la ISU Dobrogea, două ambulanțe, două echipaje SMURD. Din primele informații, două persoane au rămas încarcerate. Alte două persoane sunt conștiente, cu traumatisme toraco-abdominale și au fost transportate la spital. 


UPDATE. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe DN 22 Constanța – Babadag, în zona localității Mihai Viteazu, județul Constanța, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, rezultând două persoane decedate și alte două rănite. Traficul se desfășoară alternativ, prin dirijare.


UPDATE. Din primele informații, cele două victime decedate sunt un bărbat și o femeie, amândoi având în jur de 50 de ani. Cele două victime conștiente sunt o fată de 24 de ani și un bărbat de 26 de ani. Ambii au politraumatisme minore. 


UPDATE. Potrivit oamenilor legii, astăzi, în jurul orei 12.55, un bărbat de 56 de ani a condus un autoturism pe DN22, dinspre Constanța către Tulcea și, ajungând în zona km 242+850, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, care circula dinspre Tulcea către Constanța.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și a pasagerului dreapta față (femeie, de 53 de ani) din primul autoturism și vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto și pasagerei dreapta față, în vârstă de 25 de ani, din al doilea autoturism.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.




Pagina a fost generata in 0.2593 secunde