ZILE DE FOC. Sute de intervenții pentru SALVATORII de la ISU DOBROGEA, la sfârșit de săptămână

158
ZILE DE FOC. Sute de intervenții pentru SALVATORII de la ISU DOBROGEA, la sfârșit de săptămână - xpompieriinterventii2-1656923460.jpg
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au desfășurat, în decursul weekend-uluiu care tocmai s-a încheiat, 245 misiuni.

Echipajele SMURD au intervenit în 194 situații pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au fost solicitați să intervină în cazul a 11 accidente rutiere ce au avut loc pe raza județului Constanța, soldate cu 11 victime, șase dintre ele fiind transportate la unitățile sanitare. O persoană a decedat.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 26 incendii, din care 23 fiind de vegetație uscată, miriște și gunoi menajer, fiind afectate de flăcări peste 150 hectare.

De asemenea, au avut loc mai multe misiuni în mediul acvatic. Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost scos din mare de cetățeni. A primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD din cadrul ISU Constanța și a fost transportat la spital. Un alt bărbat în vârstă de 83 de ani, de naționalitate franceză, a fost scos din mare de turiștii care se aflau la plajă, în stațiunea Olimp. Colegii noștri au efectuat manevre de resuscitare, însă acesta nu a răspuns favorabil.

Scafandrii ISU Constanța au acționat timp aproximativ o oră pentru căutarea unui bărbat în vârstă de 39 ani, dispărut în Dunăre, în dreptul localității Dunăreni. Medicii SAJ au efectuat protocolul de resuscitare însă, din păcate, răspunsul nu a fost favorbail, bărbatul fiind declarat decedat.

În acest weekend, pompierii militari au fost solicitați să acorde sprijin în cazul altor 11 situații: transport persoană supraponderală, deblocare de ușă, asigurări măsuri PSI la aterizare/decolare elicopter etc.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4014 secunde