Români cu care ne mândrim! Constănţeanca Eliza Samara, povestea unei cariere fantastice

36664

Articole de la același autor

Pe Eliza Samara o cunoaşte tot mapamondul şi asta datorită faptului că este una dintre cele mai bune jucătoare de tenis de masă de pe glob.

Constănţeanca a ajuns la vârsta de 34 de ani şi încă mai are multe de spus în acest sport. Eliza a vizitat redacţia „Cuget Liber” şi ne-a acordat un interviu în exclusivitate despre cariera sa, echipa naţională, echipa la care este legitimată în Polonia, dar şi despre locurile minunate care pot fi vizitate pe tărâm polonez.

- Eliza, hai să o luăm cu începutul. Cum ai decis să te apuci de acest sport?


- Vă mulţumesc mult pentru invitaţie. Prima dată când am fost la voi, la „Cuget Liber”, cred că aveam 10 sau 11 ani. A trecut ceva timp de atunci. M-am apucat de tenis de masă la vârsta de 5 ani. Fratele meu a fost selectat de la şcoală, iar eu, fiind foarte mică, m-am dus cu mama mea să îl luăm de la un antrenament. Ţin minte şi acum că am ajuns mai devreme şi a trebuit să îl aşteptăm. Eu, fiind mai energică de fel, nu mai aveam răbdare şi am început să mă joc cu paleta şi să ţin mingea pe paletă şi cu mâna stângă, şi cu cea dreaptă. În acel moment antrenorul i-a propus mamei mele să joc şi eu tenis de masă pentru că am o mână foarte uşoară. După doar cinci zile de antrenament, deja jucam la masă. În timpul acesta, alţii se jucau doar la perete.

- Cum este să ştii că ai fost şi încă eşti paleta numărul 1 a României? Practic, cea mai bună jucătoare din România.

- Au fost ani foarte frumoşi, chiar şi acum sunt. Tenisul de masă a evoluat foarte mult, iar eu, odată cu trecerea timpului, trebuie să am foarte mare grijă de felul în care îmi dozez timpul petrecut la antrenamente pentru a putea să rezist.



- Ştim cu toţii că jucătoarele asiatice sunt adevărate maşinării de tenis de masă. Ce simţi atunci când joci împotriva lor?

- Anul acesta, la Singapore am jucat cu locul 2 mondial, campioana olimpică, Cheng Meng. Am câştigat şi a fost incredibil. Nu am vorbit cu ea după meci, doar ne-am salutat. În sport nu prea ai prieteni foarte buni. Nu mi-a venit să cred că am învins-o, fiind şi operată la spate, nu am crezut. Dar motivaţia mea este încă acolo sus, antrenamentele sunt foarte bune. Am avut o perioadă în care m-am antrenat 2 luni la un nivel foarte înalt şi totuşi nu reuşeam să adun victorii. Şi această victorie cu Cheng Meng mi-a dat un impuls să merg mai departe.

- Cât trebuie să se antreneze un campion în fiecare zi pentru a rezista la acest nivel?

- Acum 7-8 ani de zile mă antrenam câte șapte ore pe zi. Dimineaţa antrenament, la prânz antrenament şi seara iar antrenament. Acum prefer să fac un antrenament mai lung, astfel încât să am timp să îmi dau seama ce trebuie să pun la punct. Când sunt în Constanţa mă antrenez la LPS „Nicolae Rotaru” cu cine este prin sală. Sunt mai mulţi antrenori. Mă antrenez mult cu domnul profesor Viorel Filimon şi cu Andrei Filimon, care este şi antrenorul meu la Steaua.

- Cum este relaţia ta cu Viorel Filimon? Ştiu că vă înţelegeţi foarte bine, în ciuda faptului că este tipul antrenorului dur care îşi doreşte performanţă.

- Atât dânsul, cât şi eu ne dorim foarte mult să câştigăm. Poate că ne dorim prea mult. Iar uneori, refulăm. Şi eu, şi el. Avem momente când explodăm la nervi şi la stres. Dar, odată cu maturitatea, am înţeles mai multe lucruri şi analizez ceea ce vrea să îmi spună. Chiar dacă mi le spune pe un ton mai ridicat, încerc să iau doar ce e pozitiv. După meci discutăm, ne mai contrazicem pentru că ne şi permitem. Suntem de 29 de ani împreună. Şi eu ştiu că el are dreptate. Antrenorul vede mai bine de pe bancă faţă de cum văd eu de la masă.



- Ai avut un moment în cariera ta, acela când ai devenit campioană europeană, în care te-ai urcat pur şi simplu pe masă de bucurie.

- Da (n.r. râde). Acel moment a fost incredibil pentru mine. Aşa mi-a venit să fac. Când am văzut că toată sala era cu mine, îmi scanda numele, îmi tremurau mâinile şi picioarele pentru că îmi doream extrem de mult să cuceresc la simplu o medalie. Când am văzut ce culoar am, am ştiut că este şansa mea. A fost un moment spontan, cel cu masa.

- Cum vezi o eventuală participare la Jocurile Olimpice de la Paris?

- Deocamdată, nu se ştie dacă ne vom califica. În luna februarie avem Campionatul Mondial pe echipe din Coreea de Sud, acolo unde primele opt clasate se califică direct. Dacă nu, vom aştepta să se tragă linie în clasamentul pe echipe, dar eu zic că ar trebui să ne calificăm. Până nu ne vedem numele trecut pe lista cu echipele calificate, nu pot să zic nimic sigur. Eu aşa sunt, vreau să mă asigur că mergem acolo. O medalie olimpică obţinută la Paris ar însemna, totodată, şi retragerea mea din acest sport. Simt că este ultima competiţie de anvergură la care voi participa şi ştiu că am şansa mea.

- Te gândeşti serios la retragere?

- Nu ştiu încă acest lucru. Vreau să mă gândesc doar la prezent. Mai am de jucat încă multe meciuri. Sunt jocuri în Champions League, apoi mai sunt diferite turnee, deci am multe lucruri la care să mă gândesc. De retragere voi vorbi după momentul Paris. Deocamdată vreau să mă axez pe ceea ce am de făcut.

- Povesteşte-ne cum este să joci pentru un club din Polonia, mai exact pentru Enea Siarkopol Tarnobrzeg, cu care ai câştigat Liga Campionilor.

- Joc în Polonia de șapte ani. Mă simt foarte bine acolo. Am câştigat Liga Campionilor de trei ori la rând. Este un club foarte bun, profesionist şi anul acesta încercăm să ne apărăm primul loc. Deja am avut meciuri de calificare în Serbia şi în Franţa şi am câştigat. Pot să zic că sârbii sunt extrem de fanatici. Mie îmi place când joc pe teren propriu.

- Atunci când nu ai meciuri, dar te afli totuşi în Polonia, ai timp să te plimbi?

- Da. Chiar după pandemie am fost cu mama mea în Varşovia şi am vizitat timp de două zile oraşul. Au acolo un lac foarte frumos, au mai multe castele, unul dintre ele este Castelul Krasiczyn, care este o minunăţie. Am fost la Cracovia, la Jocurile Europene. Şi acolo sunt extrem de multe atracţii turistice. Este o ţară de vizitat.




- Ce vine din urmă în tenisul de masă românesc? Pentru că generaţia voastră se apropie uşor spre apus.

- Sunt fete bune care joacă foarte bine. Chiar dacă mai au mici lacune, s-au maturizat şi au câştigat multe meciuri. Elena Zaharia este o sportivă bună, este ultimul an pe care îl va petrece la juniori. De ce nu, ar putea fi de bază în echipa naţională. Dar pentru asta trebuie să muncească mult mai mult decât la juniori. Trebuie să muncescă triplu.

- La final, un mesaj pentru toţi românii, de Ziua Naţională a României.

- Chiar dacă nu sunt în ţară, pentru că sunt în China la Cupa Mondială, vreau să le urez tuturor românilor La Mulţi Ani, să petreacă foarte frumos, cu mâncare bună şi să fie mândri că sunt români. Vă urez La Mulţi Ani vouă, celor de la „Cuget Liber” şi la cât mai multe interviuri. „Cuget Liber” a fost ziarul care a scris despre mine atunci când eram mică. Şi acum este ceva impresionant să vin după 20 şi ceva de ani în această redacţie şi să îmi amintesc de acest loc.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.309 secunde