Scenografa Eugenia Tărășescu Jianu: ”Nu am trăit degeaba pe acest pământ. Sunt un om norocos”

24372

Articole de la același autor

La ora actuală, Eugenia Tărăşescu Jianu, în vârstă de 79 de ani, este unul dintre puţinii scenografi din ţara noastră care au reuşit performanţa de a crea decoruri şi costume pentru toate genurile de spectacol. De la teatrul de păpuşi, la operă, balet sau revistă, experienţa ei în arta teatrală fiind plină de inovaţie şi ingeniozitate, în toate momentele. După cei şase ani de studiu la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, promoţia 1969, distinsa doamnă a teatrului tomitan a reuşit să ajungă, acum, în 2024, după 55 de ani de activitate, la un bilanţ de aproximativ 60 de spectacole în teatre dramatice - răsplătite cu 52 de premii de scenografie -, 50 de spectacole în teatre de păpuşi şi marionete şi peste 20 de spectacole de operă şi balet, premiate în festivaluri din ţară şi străinătate. Despre activitatea sa, proiecte şi promovări, veţi afla în interviul următor.

 

- Pentru că sunteți atât de legată de teatrul de păpuși, cum a fost copilăria Ginei Tărăşescu Jianu?

- Eu sunt un copil al Constanței, născut şi crescut aici şi chiar dacă mai târziu, am fost nevoită să fac deplasări cu munca, dintr-un oraş într-altul, după maxim două luni, mi se făcea un dor teribil de casă şi de aerul Constanţei, astfel încât doream să mă întorc cât mai repede pe aceste meleaguri. În copilărie, mi-a plăcut foarte mult să mă joc, să citesc Alexandre Dumas. Părinții mei au fost foarte atenţi la educaţia mea, iar şcoala a fost foarte importantă. La școală eram pionier, dar când ajungeam acasă eram copilul adorat, înconjurat de dragoste, de jocuri și de povești. Tatăl meu, de profesie inginer de mecanică fină, obişnuia să deseneze în peniță, el având, cu zeci de ani în urmă, o serie de lucrări expuse în câteva saloane de grafică, extrem de importante la momentul respectiv. În ceea ce o priveşte pe mama, ea a fost mult timp casnică, dar o femeie extraordinară, care îmi citea și mă sfătuia să desenez personajele poveștilor pe care mi le spunea. La vremea aceea, nu existau jucării, teatrul de păpuși sau calculatoare, cum au copiii din ziua de azi, iar jocurile mele erau confecționate de tatăl meu, din lemn colorat sau de mama mea, din cârpă umplută cu câlți, păpuși superbe cu păr din ață, rochii din dantele și voal și ochii din mărgele lucioase.

 

- Care a fost primul contact cu scena?

- Chiar şi atunci, în copilăria mea, pot să spun că aveam păpuși și jucării foarte frumoase, care le plăceau şi celorlalţi copii din jur. Tot în primii ani de viaţă, tata mi-a construit în curte o scenă mai micuţă, din scândură, cu perdea, din fețe de masă. În jurul acestei scene, eu, împreună cu prietenii mei jucam diferite piese de teatru, iar piesele porneau de la poveștile auzite. Cred că acela a fost momentul în care s-a sădit în mine sâmburele unicului drum pe care l-am urmat mai târziu - scenografia.

 

- Când aţi decis să o luaţi pe acest drum?

- Cu ani în urmă, am vizionat spectacolul „Intrigă și iubire” de F. Schiller, în urma căruia am rămas extrem de impresionată şi le-am spus părinților că vreau să căutăm o școală unde să învăț să fac costume şi decoruri. Mamei i-ar fi plăcut ca eu să fiu avocat, dar tatăl meu s-a bucurat la primirea veştii, iar apoi, în vara anului 1963, m-am înscris la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția scenografie. Din acel moment nu m-am abătut niciodată de la drumul pe care mi l-am ales şi am lucrat mereu cu aceeaşi dragoste şi pasiune.

 

- Consideraţi că unui scenograf care lucrează într-un teatru de păpuși îi trebuie anumite calităţi?

- Eu cred că scenografii care ajung într-un teatru pentru copii şi tineret trebuie să scape de ideea că păpușăria este o artă minoră și că se adresează numai copiilor. Mai mult decât atât, ei trebuie să îşi deschidă barierele sufletului și să lase drum liber fanteziei. Este cel mai bun sfat pe care îl pot da.

 

- Cum vă pregătiți pentru un spectacol, cum gândiți o păpușă?

- Înainte de toate, citesc textul, încerc să-l descifrez în așa fel încât desenele mele să transmită, apoi, mai departe, atmosfera și mesajul real gândirii regizorale. Eu ador teatrul de păpuși, cu tot ce înseamnă el, dar și pentru simplul fapt că eu sunt unicul creator din interiorul spectacolului care creează forma și fizionomia actorului, să pot crea personajele în aşa fel încât ele să se miște exact cum vreau eu. Ulterior, actorii sunt cei care dau viață păpuşilor mele, iar prin intermediul lor, creațiile mele prind viaţă.

 

- Aţi avut ocazia de a lucra în toate tipurile de teatru. Care v-a atras, însă, cel mai mult?

- Oriunde am mers, munca a fost aceeaşi. Peste tot am creat, am făcut scenografie, am lucrat cu aceleași instrumente, cu aceleași forme de exprimare. Cu toate acestea, recunosc că cele mai mari satisfacții le-am obținut la păpuși și balet.

 

- Aveţi un top al celor mai importante spectacole create de dumneavoastră?

- Am avut o carieră plină de proiecte, spectacole, satisfacţii. Dacă ar fi să fac un top, aş pune pe acea listă, cu siguranţă, „D'ale Carnavalului” de I. L. Caragiale, „Requiem” de Mozart, „Giselle”, „Vrăjitorul și corbul” şi multe altele.

 

- A existat un moment în care aţi vrut să spuneţi STOP…

- Da. În anul 2017, an în care UNITER a hotărât să îmi acorde premiul pentru o carieră excepţională în teatrul de păpuşi şi animaţie, am simţit că a sosit momentul să mă retrag din activitate, să stau şi să cuget la ce a fost, să fac expoziţii, albume cu imagini din spectacole, să stau. Nu s-a putut, însă. Prietenii şi camarazii de teatru mi-au dat tot felul de texte şi proiecte, pe care nu am putut să le refuz, indiferent că au fost la Ploieşti, Craiova, Timişoara, Arad… Iar eu, eu am fost fericită că lucrez şi am avut bucuria de a-mi da seama că mai am ceva de spus şi am avut satisfacţia să aduc acestor teatre chiar şi diplome, de la diferite festivaluri la care am participat.

 

- Care au fost spectacolele puse în scenă, în ultimii ani?

- Începând cu anul 2015, până în 2023, acestea sunt următoarele „Tinereţe fără bătrâneţe”, „Califul barză”, „Mica sirenă”, „Ali Baba şi cei 40 ce hoţi”, „Povestea porcului”, „Turandot”, „Pupăza din tei”, „Sperietoarea de ciori”, „Hansel şi Gretel”, „Jack şi vrejul de fasole”.

 

- Ce înseamnă familia pentru dumneavoastră?

- Am spus mereu că nu am trăit degeaba pe acest pământ şi că sunt un om norocos. Mai mult decât atât, am făcut numai ce am vrut, am rămas cu prieteni de mare valoare profesională şi sufletească şi am o familie frumoasă, minunată şi trei nepoţi, Teodora, Andrei şi Ştefan, care sunt marile realizări ale vieții mele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4329 secunde