Tri-interviu la Colegiul "Mihai Eminescu". "Datorită certificărilor europene, elevii au intrat la facultăți, fără admitere"

7989
2
Pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța, anul școlar care se încheie a fost unul extrem de bogat în activități implementate prin numeroasele proiecte Erasmus în care este partener. După doi ani de pauză.

Din cei 1.000 de elevi – gimnaziu și liceu - ai acestui colegiu, aproape jumătate au beneficiat de deplasări în cadrul numeroaselor proiecte europene pe care le implementează acest liceu.

Acreditat pentru șapte ani ca Școală Erasmus, Colegiul Național „Mihai Eminescu” promovează, prin toate activitățile pe care le derulează, principiile și valorile europene. La ora actuală, se implementează trei proiecte Erasmus, două proiecte e-Twinning, deține acreditare Erasmus pe formare profesională, până în 2027.

La finele lunii mai, o delegație formată din patru elevi și doi profesori a participat la a cincea și ultima întâlnire din cadrul proiectului „Be My Voice”.

Într-un dialog cu prof. Claudia Portase, coordonatorul proiectelor europene, prof. Elena Hanu (director adjunct) și prof. Bianca Ibadula (director) am încercat să identificăm beneficiile acestor proiecte internaționale, dincolo de implicitele plimbări.



Reporter: Recent, colegiul a primit o nouă validare a titlului de Școală Europeană. Care sunt câștigurile acestei titulaturi?

Prof. Elena Hanu: Orice dovadă că noi ne ridicăm deasupra standardelor obișnuite ne aduce câștigul educațional ulterior. Până la urmă, este și o chestie de mândrie. De ce nu aș vrea, ca școală, trei ani, toată lumea să-mi recunoască această valoare?

Acest titlu de Școală Europeană acordat de Ministerul Educației vine să încununeze toate eforturile depuse de 80 de cadre didactice, implicate, în afara programului, în tot ceea ce facem noi în privința dezvoltării și implementării de proiecte europene. Este o certificare a faptului că facem aceste lucruri bine, indiferent că vorbim de Erasmus, E-Twinning sau POCU, dar și toate evenimentele derulate de Parlamentul European în România. Concret, este un certificat valabil pentru trei ani, la care se adaugă o plachetă și o sumă de bani pe care o oferă ministerul liceului, drept premiu.

Am încercat să ne dezvoltăm în numeroase domenii, inclusiv suntem școală parteneră Microsoft și avem colegi care, pe parte de digitalizare, au făcut foarte multe cursuri referitoare la Microsoft Educate – cum să implementezi noile tehnologii digitale ale secolului XXI.


Iar copiilor noștri le dezvoltăm capacitatea de a alege, văzând multe, din toate domeniile. Ei trebuie să aibă șansa de a face comparație cu un alt sistem similar și singuri să aibă o gândire critică, analitică și să-și dea seama pe viitor ce este mai bine pentru ei.



Prof. Claudia Portase: Suntem o școală românească, dar care face parte din Uniunea Europeană și încercăm de mici să-i familiarizăm pe elevii noștri cu faptul că ei sunt cetățeni europeni.

I-am întrebat pe ei care le sunt nevoile și ne-au mărturisit că au nevoie să fie pregătiți pentru viață, cum să devină lideri, cum să facă un proiect, ce abilități sunt necesare în carieră. Ca dovadă, 10 elevi, din care doi provin din medii defavorizate, vor pleca în Cehia la o școală foarte digitalizată, unde vor descoperi cum se întâmplă lucrurile pe parte de competențe digitale. Vom selecționa elevi care au mai puține astfel de competențe, pentru că ideea este să învețe ceva mai mult acolo.



Reporter: Cum îi selectați pe copiii care beneficiază de aceste proiecte?

Prof. Claudia Portase: Foarte transparent. La absolut toate plecările noastre procedura este pe site, criteriile sunt foarte clare, se depune o aplicație online, pentru că, de când cu pandemia, a fost mai greu și apoi efectiv interviuri în fața comisiei, care acum sunt posibile și fizic, în care s-au urmărit criterii pe care ei le cunosc deja, fiind înscrise în procedură. Evaluarea este foarte corectă, chiar dacă și nouă ne mai plac anumiți copii, nu degeaba se spună despre mine că… Portase este foarte rea. Din 2019 de când tot facem, ei au învățat un lucru: merg copiii care merită. Deja știu că, dacă nu ești bun și nu faci anumite lucruri cum trebuie, nu pleci. Ținem cont, în momentul în care se înscriu, și de felul cum sunt implicați în afara școlii. Pentru că rutina aceasta de a fi numai la școală nu poate să excludă și implicarea în comunitatea din care fac parte. Și atunci vin și mă întreabă: „Mai aveți vreun proiect de voluntariat în care pot să mă implic?”. Se vede punctajul de la aplicație, se adaugă punctajul de la interviu, întotdeauna comisiile nu sunt formate din profesori care predau la clasele respective, ca să nu existe nici un fel de subiectivism. Și nu vin să se certe cu noi sau să facă eventual contestații, pentru că știu că lucrurile decurg foarte corect. Iar acesta este un principiu valoros la noi: să fii corect, obiectiv, transparent. Comunicăm foarte mult cu ei, pentru că îi vrem bine informați ca să fie bine pregătiți. Părinții, de asemenea, sunt anunțați.




Reporter: Se poate remarca o schimbare în atitudinea lor ca urmare a participării la aceste proiecte?
Prof. Claudia Portase: Proiectele acestea europene îi ajută foarte mult. Sunt copii care datorită acestor certificări din portofoliu au intrat la facultăți, fără admitere. Îmi povestea un fost elev că la Politehnică, observând că am absolvit o școală certificată Euroscola, nici nu s-au mai uitat pe dosarul meu.

Foarte mulți dintre elevii care vor să se implice se pun cu burta pe carte, pentru că vor să participe. Au nevoie de un nivel B2 sau C1 la limba engleză pentru că este foarte important, majoritatea fiind în limba engleză. Cumva îi motivăm prin aceste proiecte să fie mai aplecați asupra studiului, și nu numai la limba engleză, pentru că sunt proiecte și în alte limbi.

De exemplu, luni, 6 iunie, avem activitatea finală din proiectul pe fonduri norvegiene „Let s talk about youth”, al Expert Forum, în care suntem parteneri cu alte șase școli din țară. Cu acest prilej, ei trebuie să vorbească despre o problemă a comunității în trei minute, urmând a fi alese primele patru discursuri, cele mai bune, iar copii vor pleca într-o tabără gratuită în iulie. Trebuia să avem 30 de participanți și am ajuns la 37, pentru că nu am putut să dăm pe nimeni afară.

Mai mult, știu că în luna august se lansează Euroscola și deja au început să mă întrebe, încântați de experiența de acum doi ani, când au fost la Strasbourg. Sunt dispuși să vină să lucreze în vacanță pentru tema pe care o avem, să facem campanie. Va fi din nou o selecție dură.

Prof. Elena Hanu: În toate proiectele în care au fost implicați, copiii noștri au fost considerați mult peste nivelul celorlalți, din școlile partenere, profesorii școlilor-gazdă fiind uimiți. Elevii noștri au capacitatea de a avea discurs în limbile engleză, germană și franceză, liber, fără emoție. Este feedback-ul primit de la școlile care au găzduit proiecte europene. Chiar au fost întrebați colegii noștri: în ce limbă învață elevii la școală? Am avut copil care a ținut o lecție de matematică în limba engleză.

Prof. Bianca Ibadula: Participările la aceste proiecte îi ajută să-și întocmească dosarul pentru o facultate internațională. Pentru că acolo se pune mare preș pe voluntariat, pe activitățile extra-școlare. Bun, școala este minunată pentru toți, dar ce faci tu în plus, ca elev doritor să fii student în străinătate?



Reporter: Ați fost o pepinieră și pentru liderii de la Asociația Județeană a Elevilor. Chiar s-a vorbit că sunteți foarte îngăduitori cu acești elevi.

Prof. Bianca Ibadula:
Au același regim cu al celorlalți elevi. Și lor li se numără absențele, motivarea trebuie să se facă în termen de șapte zile de când s-au întors la școală. Dar ei, în calitate de reprezentanți, trebuie să știe că nu au voie să încalce regulamentul și nu au un regim aparte. Sigur, față de ceilalți elevi, fac alte activități pe lângă cele școlare, dar primesc același tratament la clasă.

Poate că față de alte licee, noi i-am înțeles pe acești copii și ceea ce vor ei să facă și am acceptat că ei pot fi partenerii noștri. Noi nu ne temem de ei.

Prof. Elena Hanu: Ei sunt vocali, dar acolo unde am văzut că au scârțâit – pentru că ei se doresc legiuitori – i-am luat în privat și le-am arătat că legea spune altceva.

Da, ne mândrim cu Alex Manda că a pornit de aici și a ajuns să reprezinte tinerii la nivel european. Să nu uităm că el a mai trecut prin două școli, unde nu a putut să se acomodeze, iar rampa lui de lansare a fost aici, pentru că s-a vorbit foarte mult cu ei. Sunt copii pasionați de legislație și de leadership.

Prof. Claudia Portase: Eu i-am spus Arianei Dudună că aș vrea să văd că, pe lângă ceea ce fac ei, anunță că astăzi asociația a câștigat un proiect pe o problemă a comunității. Dacă tu pe lângă ceea ce critici vii și cu o soluție, atunci asociația va fi privită altfel.



Comentează știrea

Ioan
4 iunie
Nedumerit

Felicitări! Acest colegiu este din România? Probabil ca da. Din ce localitate? Că sunt n colegii în România cu numele Mihai Eminescu!

Ioana
7 iunie
Dezambiguizare

Pentru un cititor de titluri e normal sa puneti asemenea intrebari. Pentru un carcotas... nefericire placuta in continuare!

Răspuns la: Nedumerit
Adăugat de : Ioan, 4 iunie
Felicitări! Acest colegiu este din România? Probabil ca da. Din ce localitate? Că sunt n colegii în România cu numele Mihai Eminescu!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8214 secunde