Cât de important este Spitalul Județean pentru CJC? Un vameș inculpat penal, pus în conducerea spitalului

11764
13
Cât de important este Spitalul Județean pentru CJC? Un vameș inculpat penal, pus în conducerea spitalului - spitaluljudeteanalinpilca-1488382223.jpg

Articole de la același autor

Consilierii liberali din cadrul Consiliului Județean Constanța sunt nemulțumiți deoarece majoritatea PSD-ALDE-PMP l-a numit în conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța pe fostul șef al Vămii Constanța, Alin Pilcă, suspectat de fapte de corupție. 


"Clica PSD-ALDE-PMP continuă - într-un mod total netransparent - să pună sub semnul întrebării legitimitatea și integritatea instituțiilor statului.


Din Consiliul de Administrație al celei mai importante instituții publice de sănătate din județ, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, face parte Alin Pilcă, încă suspect de grave fapte de corupție precum cumpărare de influență și constituirea de grup infracțional", este de părere liderul grupului PNL, consi-lierul județean George Muhscină. 


Mai mult, el consideră că este foarte grav și modul în care s-a făcut această numire. 


"Toate proiectele pe care le aveam programate pe ordinea de zi a CJC erau disponibile pe site, cu excepția punctului 20 unde aveam să aflăm că ALDE îl va propune și PSD plus PMP îl vor vota pentru a face parte din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Constanța pe Alin Pilcă. O persoană fără niciun fel de legătură cu domeniul medical, dar cu legături serioase și dubioase cu spectrul politic, legături pentru care, la un moment dat, a și fost reținut de procurori. 


Majoritatea PSD-ALDE -PMP acționează în stilul consacrat deja, pe ascuns, subteran, cu teamă de asumare. Pe bună dreptate! Să numești la conducerea celei mai importante instituții de sănătate publică din județ, o instituție care gestionează un buget de peste 270 de milioane de lei anual, o persoană suspectată că face parte dintr-un grup infracțional nu este motiv de mândrie pentru nimeni", a mai susținut consilierul liberal George Muhscină. 


Reamintim faptul că PNL Constanța l-a propus inițial pentru același post de membru în CA al Spitalului Județean Constanța pe doctorul Marius Enescu, în prezent consilier județean al Partidului Național Liberal. 


"Trebuie să aveți puțină răbdare și să comparați CV-urile celor doi candidați propuși pentru Consiliul de Administrație al Spitalului Județean. Pe de o parte noi, Partidul Național Liberal, ne-am fi dorit ca la administrarea spitalului să lucreze un om de bună credință, un profesionist distins, medic de profesie și cu experiență mare în managementul medical, domnul doctor Marius Enescu. 


De cealaltă parte, ALDE, susținut de PSD si PMP, l-a propus și numit pe un domn care joacă în alt film, un film cu vameși, grupuri infracționale și trafic de influență, Alin Pilcă. După ridicarea cortinei în ceea ce privește propunerea actualei majorități din Consiliul Județean Constanța, PNL și-a retras propunerea", a explicat liderul grupului PNL Constanța din cadrul CJC.


Nu în ultimul rând, liberalul a mai declarat că vrea să fie corect și, în acest sens, a amintit că Alin Pilcă a fost, pentru moment, achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție de acuzațiile pe care i le-au adus procurorii, însă decizia judecătorilor poate fi atacată de DNA, deci nu este una definitivă. 


"Alin Pilcă beneficiază de prezumpția de nevinovăție ca orice alt suspect, dar de ce să riscăm? Chiar nu se găsea în ALDE o propunere ireproșabilă pentru acest post? O propunere de expert în domeniul medical, care să știe cum funcționează sistemul și ce votează în acel Consiliu de Administrație, în locul specialistului în căpușarea bugetelor de stat?", a mai menționat George Muhscină. 


Reamintim că fostul șef al Vămii Constanța, Alin Pilcă, este judecat alături de alte persoane în dosarul "Portul" pentru mai multe infracțiuni de corupție. Atât el cât și ceilalți 37 de inculpați au fost achitați de instanța de fond, însă decizia nu este definitivă.


Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Mihaela
2 martie 2017
Poteleanu?

Liberalii vorbesc? Ei care l-au numit pe Poteleanu la Casa de Asigurari și care a făcut nenorocirile pe care le-a Făcut?

didi
3 martie 2017
hotia la nivel oficial

Da... Neaparat se vrea oficializarea hotiei, fosile penale avansate in pozitii oficiale... Mare rusine... Dupa rezultatul alegerilor, constantenii isi merita soarta !!!

Mizerie
3 martie 2017
Nu se mai satura

Fost vames in perioada de "glorie" a hotiei in portul Constanta, patron de firme, hoteluri, bani-de-bani. Dar hotia si lacomia nu mai au limite. Chiar nimic nu-i mai satura pe alde-astia? Rusine Constanta, ca numai lepre ai scos la-naintare.

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4157 secunde