CJC se implică în organizarea Conferinţei Consiliului Concurenţei din Regiunea de Sud-Est

184
CJC se implică în organizarea Conferinţei Consiliului Concurenţei din Regiunea de Sud-Est - cjcstireiar-1663850386.jpg
Zilele acestea, la Constanţa se desfăşoară Conferinţa Consiliului Concurenţei din Regiunea de Sud-Est. Evenimentul, organizat de Consiliul Concurenţei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, are ca principal subiect diseminarea culturii concurenţei pentru reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ai mediului de afaceri din Regiunea de Sud-Est.

„Salut iniţiativa organizării acestui eveniment şi, deopotrivă, pe toţi cei care şi-au manifestat şi îşi manifestă interesul faţă de tot ceea ce înseamnă conceptul de culturã concurentială în România. Dumneavoastră, reprezentanţii Consiliului Concurenţei, sunteţi cei care vegheaţi la ameliorarea bunăstării consumatorilor şi funcţionarea pieţelor, iar noi, reprezentanţii autorităţilor locale suntem interesaţi direct de fiecare particularitate a acestui domeniu, astfel încât, să putem asigura prin actul administrativ, o bunăstare generală a cetăţenilor.

Am ales să sprijinim această acţiune pentru că eu, personal, consider că doar prin colaborare, fiecare în limitele atribuţiilor conferite de lege, vom reuşi să sprijinim o creştere economică inteligentă, durabilă şi incluzivă, concentrându-ne acţiunile pe cele trei priorităţi ale acestui domeniu şi anume: tranziţia verde, tranziţia digitală şi o economie în serviciul cetăţenilor. Sunt convins că dezbaterile şi concluziile din aceste zile ne vor ajuta pe toţi să promovăm cultura concurenţială, în tot ceea ce facem, prin aplicarea normelor favorabile concurenţei”, a declarat Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.514 secunde