Consilierul local Ateş Casimceali, promotor al sportului în şcolile constănţene
Articole recomandate
Zilele trecute, în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 6 Constanța și al Școlii Gimnaziale nr. 18 „Jean Bart”, au avut loc activități cu caracter sportiv.
Evenimentul inițiat de Ateș Casimceali, reprezentant al Consiliului Local, membru desemnat în Consiliul de Administrație al celor două instituții de învățământ, a fost realizat în colaborare cu membrii asociației „Viitorul orașului tău” cu scopul de a promova activitatea fizică drept fundament al unui stil de viață sănătos.
Echipa de antrenori a coordonat activitatea copiilor, familiarizându-i pe preșcolari și pe elevi cu două ramuri sportive: tenisul de câmp și kaiac-canoe. Bucuria tuturor a fost pe măsură, demonstrată fiind de interesul pe care aceștia l-au manifestat pe toată durata activităților.
„Ne bucurăm că instituția noastră a fost beneficiara unor astfel de acțiuni și ne dorim ca seria de evenimente să continue spre beneficiul educației și în folosul celor mici”, a declarat directorul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 6 Constanța, prof. Elena Enache.
Inițiatorul acțiunii a declarat că acesta este doar începutul unui lung program de selecții sportive în unitățile de învățământ și că le mulțumește profesorilor și antrenorilor Diana Ramona Baciu, Rață Ionel și lui Sergiu Valentin Ciobanu.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Consilierii USR-PLUS iau apărarea asociaţiilor de proprietari. „Sunt notificări abuzive şi ilegale!”
Miercuri, 09 Iunie 2021
Miercuri, 09 Iunie 2021
Duminică, 30 Mai 2021
Duminică, 30 Mai 2021
Vineri, 28 Mai 2021
Miercuri, 12 Mai 2021
Duminică, 09 Mai 2021
Marţi, 16 Februarie 2021
Marţi, 03 Noiembrie 2020