Video Cristian Popescu Piedone, mesaj pentru Gihan Eserghep de la PUSL: "Te voi sprijini să ajungi primarul Constanței"

5213
Cristian Popescu Piedone, mesaj pentru Gihan Eserghep de la PUSL:




Aproximativ 500 de persoane au participat, vineri seara, la Conferința Județeană a PUSL Constanța, care a avut loc în incinta unui restaurant din oraș. Motiv pentru a sărbători și Mărțișorul cu atât mai mult cu cât cele mai prezente au fost femeile din partid. În plus, au avut și un invitat de seamă, în persoana europarlamentarului Maria Grapini.

„Ne-am întâlnit într-o zi specială aici la Constanța că este 1 Martie și vreau să spun tuturor doamnelor și domnișoarele un călduros „La mulți ani” și mai este specială pentru că suntem prezenți la conferință și avem alegeri. Echipa PUSL de la Constanța este o echipă recent înființată, o echipă unită, foarte activă și vreau să-i felicit. Sunt prezenți 500 de oameni aici prezenți din tot județul, avem și un candidat extrem de determinat, avem și un candidat pentru primar și noi am venit să-i alegem”, a spus Maria Grapini.

Pe de altă parte, în cadrul evenimentului, a fost ales și președintele Organizației Județene a PUSL Constanța, în persoana lui Florentin Chiforeanu, el fiind singurul candidat și, totodată, s-a validat candidatul PUSL la Primaria Constanța, în persoana lui Gihan Eserghep.

Ca o surpriză pentru cei prezenți, deoarece nu a putut participa fizic la eveniment, liderul partidului, Cristian Popescu Piedone, a transmis un mesaj video important pentru Gihan Eserghep:

„Domnule Gihan, partidul te-a învestit cu încredere și am fost prezent atunci când ți-ai lansat candidatura la Primăria Constanța. Ai o mare responsabilitate: să demonstrezi ceea ce nu au putut să demonstreze mulți înaintea ta, că suntem umani, că suntem umaniști. Că avem demnitate, onoare și curaj. Că vom învinge contrar tuturor jocurilor politice. Să înțelegeți un singur lucru, domnule Gihan: a fi umanist înseamnă a fi om! Ai tot sprijinul meu, al meu și al echipei mele, în calitatea mea de președinte executiv al Partidului Puterii Umaniste, te voi sprijini necondiționat să ajungi primarul Constanței. Experiența ta managerială, cu experiența mea profesională în administrația publică locală, vom face ca litoralul să ajungă adevărata perlă, așa cum era, și nu mi-e rușine să o spun, pe timpul lui Ceușescu, a fost o perioadă, pe timpul lui Mazăre – să-i dăm Cezarului, ce-i al Cezarului – dar după care, s-a ales praful. Ești cel care nu trebuie să ștergi praful. Ești cel care să construiești Constanța și Mamaia, să dai vitalitate și să aduci turiști în România. Este o mare responsabilitate! Știu că poți! 
Iar în încheiere vreau să transmit doamnelor cu prilejul de 1 Martie o primăvară frumoasă, o primăvară în suflet să avem pentru că ne trebuie suflet curat plin de flori. Nu trebuie să urâm, nu trebuie să dușmănim. Să ne gândim că suntem cu toții oameni, suntem în puterea lui Dumnezeu!
 Încă o dată succes domnule Gihan și sunt ferm convins că succesul îți bate deja la ușă!” 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6359 secunde