De ce nu merg la vot

3875
48
De ce nu merg la vot - cosminzaporojan1-1343369956.jpg
Duminică nu voi merge la vot. Nici eu, nici familia, nici prietenii mei. Și, surprinzător, nici nu a trebuit să îi sfătuiască cineva în acest sens. În plus nici măcar nu sunt fani Băsescu, ba din contră. Unii dintre ei sunt bugetari, s-au confruntat cu tăieri salariale, i-au încărcat lui Băsescu podul cu sfinți și dumnezei pentru vreo trei generații de acum încolo.
Însă, acum, toți par a fi pe aceeași lungime de undă. Au înțeles toți același lucru: Aici, nu mai e vorba de Băsescu, ci de o mișcare mai degrabă mafiotă îmbrăcată cu haine legislative. Domnule Ponta, domnule Antonescu, nu suntem proști, nu sunt maimuțoi dirijați de găștile voastre de pușcăriași ascunși în Parla-ment!
Cum spuneam mai sus, nici eu nu voi merge la referendum. Și nu pentru că așa mă sfătuiesc Băsescu, PDL sau Ungureanu. Această hotărâre o luasem cu mult timp înainte, iar motivele sunt multiple și țin atât de forma cât și de fondul situației.
Vorbim de un referendum smuls cu forcepsul din măruntaiele Constituției, moșit de o gașcă de deputați și senatori cu cătușele pe mâini. Declanșarea referendumului a arătat mai degrabă a lucrătură hrebenciuriană decât a demers constituțional. E clar că, indiferent cum aș vota, simpla prezență la urnă ar însemna să legitimez acest demers. Așa că, simplu și concis, nu voi merge la vot.
Este clar că voința și intenția lui Ponta și Antonescu nu este de a scăpa România de Băsescu, ci de a acapara ei și clica lor întreaga putere în stat. Asistăm la un procedeu strict politic prin care, USL, alimentat de sondajele de opinie favorabile, vrea să controleze toate instituțiile țării la umbra unei acțiuni populare ce i-ar da legitimitate: referendumul. De aceea, nu pot legitima un mecanism care nu mă reprezintă, care s-a născut din interesele ascunse ale unei grupări de politicieni.
Orice român, orice alegător al țării nu ar trebui să fie de acord ca președintele României, indiferent cum se cheamă sau cum arată, să fie evacuat din Cotroceni de fiecare dată când se schimbă majoritatea parlamentară sau îi scade notorietatea în sondaje. Președintele poate fi suspendat numai în urma unor încălcări grave ale Constituției. Iar în cazul de față nu se punea această problemă.
Ceea ce nu înțeleg și nu pot să tolerez este inconștiența grasă a lui Ponta și Antonescu de a arunca țara în brațele crizei politice și economice exact când Europa poartă bătăliile decisive pentru a se salva de la dezastru. Euro a ajuns la 4,6 lei, toate măririle salariale au fost astfel spulberate, Uniunea Europeană ne-a pus la colțul de rușine, Schengenul este deja istorie, fondurile europene sunt blocate, Parlamentul European vrea să ridice României dreptul de vot în cadrul instituției, țara e condusă de un plagiator și de cel mai mare chiulangiu din Parlament. Oamenii ăștia organizează referendumul. Încă un motiv să stau acasă.
Nu putem face referendum și implica costuri de peste 30 milioane de euro ori de câte ori găștile politice vor să-și reașeze pozițiile și interesele în structurile statului. Bani aruncați aiurea. Nu pot fi de acord cu asta.
În plus, actuala clasă politică, inclusiv Ponta și Antonescu, PSD și PNL nu dau două cepe degerate pe instituția refe-rendumului. A mai fost un referendum în 2009 prin care se reduce numărul parlamentarilor la 300, iar Parlamentul va fi unicameral. Românii au votat iar vocea lor nu a fost ascultată. De ce să mai ies acum la referendum? Doar pentru că politicienii iau de bun doar referendumul care îi interesează pe ei personal. De ce atunci votul meu nu a fost bun, iar acum ar fi viabil? Fiindcă acum votul meu avantajează direct o gruparea politică, în timp ce acum trei ani votul meu era doar pentru… România.

Comentează știrea

48 comentarii. Pagina 1 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 ...5 
ct
27 iulie 2012
hmm

cosmine, pararea ta personala poti sa o pui pe contul tau de facebook , nu sa faci din el subiect pentru un ziar. e dreptul tau la opinie dar din ziar eu vreau sa citesc stiri nu pareri proprii ale angajatilor cuget liber

mr.Anaconda
27 iulie 2012
ma lasi!

Stai acasa! dar nu era nevoie sa scrii in ziar pentru ca nu ne intereseaza parerea ta. Prin ce-ai scris denota ca tu si cei de la Cuget Liber care au lasat sa se publice acest articol sunte-ti oamenii PDL-ului.

...
27 iulie 2012
Eu voi merge la vot ca să îl demit pe traian basecu

până nu scăpăm de băsecu, acest bastion al comuismului, nu va fi liniște în țară!

cercetasu
27 iulie 2012
referendum

pr zaporojan de cand un fost comunist ne apara de comunisti si de atatia ani de ce nu a reusit si tu cosmine cati ani ai ptr ca nu stii cum era cu ceausescu si parerea ta nu trebuie sa o citim noi in ziar care se vrea ziar liber ....atunci schimbatii titlu noi duminica vb de basescu ce a facut in toti acesti ani cu noi si cu aceasta tara .UN DAAAAA HOTARAT SA PLECE UNDE VREA DACA POATE dar sa dea socoteala ptr tot ce s-a intamplat ptr ce el se crede prea destept si ptr ca nu a semnat niciodata nimik nici cu flota si nici cand a fost ministru al transporturilor de a devalizat C.F.R. NE VEDEM LA VOT .care vor democratie .....

x-ulescu
27 iulie 2012
DESTEPTAREA!!!

POATE CA AI SI TU DREPTATEA TA,DAR TREBUIE SA RECUNOSTI CA OMUL STIE CE SPUNE!!!DESTEPTATI-VA,OAMENI BUNI!!!!MAI TARZIU....E PREA TARZIU!!!!!

Răspuns la: hmm
Adăugat de : ct, 27 iulie 2012
cosmine, pararea ta personala poti sa o pui pe contul tau de facebook , nu sa faci din el subiect pentru un ziar. e dreptul tau la opinie dar din...
simona
27 iulie 2012
bravo

dl zaporojan are perfecta dreptate. felicitari.

marcel
27 iulie 2012
DE CE?

din pacate constat ca multi nu judeca in tara asta. Sunt ghidati doar de "hai sa-l dam jos pe asta ca ailalti sunt mai buni". De ce nu gandim? DE CE ne lasam umiliti ca cetateni ai unei tari de un grup avid de putere care a calcat tot ceea ce inseamna Justitie , Constitutie, Europa, doar pt ca asa vor "muschii" lor. Asta e tara in care traim, din pacate. mI-e rusine de ceea ce se intampla si ca sunt atat de multi care consimt acest lucru. Ma bucur insa ca pt opinia si indemnul dvs, dl Z, vad ca inca mai exista cativa care judeca. Restul, treziti-va: nu Basescu conteaza, ci tara noastra. Nu va lasati tara in mainile unor sarlatani!

Martin
27 iulie 2012
Pacat , asa de tanar!!!

Te-ai luat dupa cutra aia imbatranita in rautate comunista din redactie , si ai scris o mare tampenie. Mai bine taceai daca nu intelegi cum este treaba cu votul poporului / democratia. Ai ajuns la fel ca Turcescu (nu la notorietate ma refer) , un pupincurist al celor fara carte ... Pacat de tine ca esti tanar !!!

ion
27 iulie 2012
referendum

Ideal, daca referendumul se organiza mai rapid de 29 iulie, pe 15, si romanii au ajuns la capatul rabdarii , de UE nu imi pasa ca nu traieste in locul nostru, insa ne-au dat in cap

dan
27 iulie 2012
demitere

Domnii de la Cuget ar trebui sa se informeze mai bine si sa asculte si partea cealata adica a celor ce merg la avot si vor demiterea presedintelui.Suntem destul de multi si nu suntem nici prosti nici orbi si avem si ceva scoala deci nu suntem inculti.

48 comentarii. Pagina 1 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 ...5 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6915 secunde