De ce s-a speriat Mazăre de Claudiu Palaz?

6153
52
De ce s-a speriat Mazăre de Claudiu Palaz? - palaz-1336682457.jpg

Mai mulți reprezentanți ai UNPR Constanța, în frunte cu președintele Organizației Județene, George Lipoveanu, au susținut, ieri, o conferință de presă unde s-a vorbit despre modul în care sunt tratați de organele de poliție și reprezentanții primăriei din localitățile unde vor să candideze. La în-trevederea cu presa au participat candidații UNPR la primăriile Saraiu, Cogealac, Tuzla, Cumpăna, cei mai "asupriți de presiunile exercitate de organele și organismele statului". Mai mult decât atât, subiectul a fost abordat și de către candidații UNPR la Primăria Constanța și Consiliul Județean, Claudiu Palaz, și Harry Boiagian.
În primă fază, candidatul la primăria Cumpăna, Tiberiu Cazan, a povestit cum copilul său de 10 ani a fost mustrat în fața clasei de învățătoare, pentru că nu a participat la o excursie organizată de PSD. Candidatul partidului la Cogealac, Stere Palaș, a explicat faptul că actualul primar, Cati Hristu, ar fi amenințat persoanele pe care acesta voia să le coopteze pentru a candida pe listele UNPR pentru Consiliul Local, iar alte două persoane ar fi fost agresate tot la dispoziția primarului în funcție.
Pe lângă aceștia, candidata la Primăria Saraiu, Dorinela Irimia, a menționat că i se contestă candi-datura pe motiv că nu locuiește în comună, în situația în care atât primarul în funcție, cât și organele de poliție care execută controale permanente la domiciliul acesteia, "știu situația reală".

"Sunt acțiuni făcute din rea credință"
"Să ne înțelegem. Doamna Irimia este afacerist și a avut relații contractuale cu primarul localității. Dânsul știe foarte bine că locuința doamnei este acolo, iar milițianul localității, că nu pot să îl numesc polițist, ar trebui să știe și mai bine situația. Sunt acțiuni făcute din dorință de șicanare și din rea credință", a declarat Claudiu Palaz.
Probleme similare au fost semnalate și de candidatul UNPR la Primăria Tuzla, Marian Sărăcilă, care a menționat că a fost implicat într-o dispută verbală cu fostul comandant al poliției locale, Paraschiv Datcu, pentru că acesta îi denigrează numele și familia "pe unde apucă". Mai mult decât atât, spune Sărăcilă, din câte a discutat cu locuitorii comunei, agenții comerciali care se află pe listele de consilieri ale UNPR, au fost amenințați de actualul primar să se retragă din cursa electorală.
După spusele lui Palaz, se pare că o strategie de acest tip a fost abordată și la Constanța.
"Se fac presiuni pe agenții economici care au afișe cu Palaz. Pensionarii care au ales să își lipească afișe pe casă primesc telefoane prin care sunt amenin-țați că dacă nu le dau jos, nu își vor mai primii pensiile. Nu mă lași să-mi fac afișaje, nu mă lași
să-mi pun panouri. Ce o să-mi mai faci, o să mă legi și o să mă arunci în mare?! (…) Indiferent de ce presiuni sunt făcute asupra noastră nu voi întoarce și celălalt obraz. Nu înțeleg de ce fac atâtea presiuni dacă tot spun că oamenii lansați de UNPR în cursa electorală nu contează. Înseamnă că într-adevăr contăm și vom lupta în continuare", a explicat fostul prefect Palaz.



Comentează știrea

52 comentarii. Pagina 2 din 6. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...6 
deea
11 mai 2012
nu stiu ce sa cred..

cred ca mazare pierde, dara pe cine sa votam? zvonul cu boala l-am auzit si eu prin megalos, vorbeau oamenii ca ar avea sida. o fi adevarat, pana la urma naiba stie prin cate si-a infit-o..

amalia
11 mai 2012
parerea mea

Nu inteleg de ce i-ar fi teama lui Mazare de Palaz. Daca zicea ca ii e teama de Chiru, mai ziceam, caci de el chiar ar trebui sa se teama, e puternic si mai si merita sa castige!

Eduard
11 mai 2012
Dragilor

Nu stiu de ce tot insist cu mitocanii Daniel, asta te invata mazarica sa fi vaca proasta autista in relatia cu doamnele si domnisoare. Putin respect! Referitor la articol... am intrat in campanie asa ca cine nu e pe maxim locul 2 a intrat in panica. Asa ca domnu palas s a gandit ca daca latra e si el auzit. ... nu e cazu sa va speriati ganditi-va numai cati bani fac ziaristii zilele astea.

rzvan
11 mai 2012
ne pasa de constanta

iar vreti sa ne dam ,,viata" in mainile unui nesimtit pentru urmatorii 4 ani? meritam mai mult si mai bine. Vota-ti Gigi-Chiru!

CONSTANTENI,TREZITI-VA !!!!
11 mai 2012
HAIDETI LA VOT !!!!

NOI VREM UN PRIMAR SERIOS,CU EXPERIENTA SI PROFESIONALISM.CLAUDIU PALAZ ARE EXPERIENTA SI STIE SA CONDUCA ,CAT TOTI CANDIDATII LA UN LOC !VA FI PRIMARUL CARE CU SIGURANTA VA AJUTA OAMENII,VA REDUCE PRETUL/MC/APA,AL GIGACALORIEI,VA STOPA SI ELIMINA TAXELE SI IMPOZITELE NEJUSTIFICATE,NE VA REDA SPATIILE VERZI,VA STOPA CU IGURANTA CONSTRUCTIILE ILEGALE ALE ORASULUI.ESTE SINGURUL CARE ARE EXPERIENTA IN ADMINISTRATIA PUBLICA.VREM UN PRIMAR CARE SA FACA MAI BINE AZILE DE BATRANI,SA FAC CRESE,GRADINITE,SCOLI,IN LOCUL MALL-LOR CU MAGAZINE FALIMENTARE.VREM UN PRIMAR PE CARE SA-L GASIM IN PRIMARIE ATUNCI CAND AVEM NEVOIE,CAND AVEM DE REZOLVAT O PROBLEMA.VREM UN PRIMAR CU CARE SA NE MANDRIM SI CARE SA FACA SA INFOREASCA ORASUL NOSTRU,CONSTANTA !

chiru ? cine-i chiru asta ?
11 mai 2012
c-ta

mai lasati-ne cu chiru asta care am inteles ca nu-i din C-ta,iar la capitolul experienta este aut ! chir am inteles ca se pricepe cel mai bine la spart case,masini si camere de hotel.te baga in seama cat are nevoie,apoi da cu flit.stilul tiganesc ! chiru,ia-l pe mazare de mana si plecati unde vreti voi.NOI NU VA VREM !!!!!

Mona
11 mai 2012
Mazare un nimic

pana la urma toti urmam consecintele faptelor facute in trecut si faptul ca Mazare are sida, este ca a umblat aiurea si a primit exact ce a cautat. Daca nu mai femei are in cap, ce sa ceri de la un astfel de om? este un nimic, jos mazare, nu te vrem ca si primar al Constantei, nu meriti! Constanta merita mai mult!

18. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Diana
11 mai 2012
cred eu

Cred eu ca nici unul nu are cugetul curat. Toti au furat cumva pe undeva de s-au imbogatit si au ajuns asa sus. Dar daca ne gandim la asta, atunci nu mai votam pe nimeni, ca n-avem cu cine. Acum trebuuie sa ne gandim la lucrurile pozitive, la ce ar putea sa faca pentru Constanta...si cred ca cel mai pus pe treaba e acesti Chiru...

666 accesari pt Mazare
11 mai 2012
Crinutzo, asta se stie deja..

Mazare are si Sida, si ficatul praf de la bautura. Derbedeu fiind, si-a infipt-o la betie in 'amazoance', iar acum se usuca la ten, precum dracu cand ia aghiasma pe frunte. Uitati-va la pielea lui, a inceput sa putrezeasca deja. Voi chiar nu vedeti?

52 comentarii. Pagina 2 din 6. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...6 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4184 secunde