Este oficial! Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC ca să intre în campania electorală

1737
7
Este oficial! Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC ca să intre în campania electorală - hc-psd-constanta-1713196171.jpg

Articole de la același autor

Horia Constantinescu a semnat, luni, 15 aprilie 2024, cererea de demisie din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Demisia intră în vigoare începând cu data de 24 aprilie 2024.
 
Decizia vine în contextul înscrierii în cursa pentru funcția de primar al municipiului Constanța, se arată într-un comunicat de presă.


„Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga mea carieră la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Cu sprijinul unei echipe politice puternice m-am înscris în cursa pentru Primăria Constanța. În funcția de președinte am dovedit cu prisosință că se pot face lucruri bune pentru cetățeni la nivel național. Este momentul să arăt că și pentru orașul nostru se poate face exact ceea ce trebuie”, a transmis Horia Constantinesu.


Menționăm că, Horia Constantinescu a început actualul mandat în funcția de președinte al ANPC, în ianuarie 2022.


Comentează știrea

Un constantean dezamagit
15 aprilie

Speram ca lumea sa vada exact ce om mizerabil este, fara scrupule, nu zic ca ceilalti nu sunt o apa si-un pamant, dar asta este apogeul prostiei, ipocriziei si a tuturor cuvintelor negre. Sa nu uitam cum ne sfida in live uri pe fb ca el conduce masina iar noi saracii sa mergem cu troleul sau pe jos, cum pana la 35 ani nu a muncit nicaieri, cum si-a batut joc de toti angajatii anpc din toate orasele si infinite lucruri rele. Daca ajunge Cta pe mana lui puteti sa spuneti ca ce a fost pana acum nu a fost nimic si de atunci va incepe jihadul. Suntem cel mai de bataie joc oras din Romania cand puteam sa fim cel mai prosper. Cand se vor trezi constantenii oare? Realizati ca mii de masini nu vor avea parcare dupa alegeri? Sunteti constanteni conectati la realitate? Tot ce s-a facut s-a facut de mantuiala chiar nu vedeti? Ce se intampla cu constantenii?

Geo
15 aprilie

Votez cu Doamnul Vergil Chițac , Omul care poate fi numit Primarul-Constructor , un Om de valoare care a demonstrat că vrea binele orașului , Felicitări Domnule Primar și la cât mai multe mandate de Primar al Municipiului Constanța !

INA
15 aprilie

Du-te mă și lasă-ne în pace mafiot șpăgar colector . Stăteai în mamaia la masă și veneau inspectorii de pe teren cu colectă pe care ți-o dădeau ca dacă nu își pierdeau locul de muncă animalule

constanteanul
15 aprilie

Ăsta vrea sa platim pentru fiecare masina, abonament de 365 lei/an. Si fiecare familie are 2-3 masini...fiti atenti ce votati!

BUBU
15 aprilie

Daca ar fi sa aleg, intre Stelian, Horia si Vergil, cred ca Vergil ar fi alesul. Ceilalti doi sunt imaturi la psihic, mai ales useristul.

jorg
15 aprilie

Singurul candidat eligibil, potent si pus pe fapte mari este actualul primar Chitac. Votati-l sa continue lucrarile de anvergura in municipiul Constanta. Niciun alt primar nu a facut ceea ce a facut el si face si in prezent.

mircescu
15 aprilie

Bine ar fi să-și dea demisia din această viață

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4716 secunde