Iată cine sunt invitatele speciale ale dezbaterii ”Sunt femeie. Cu ce mă confrunt în societatea românească?”

143035
Iată cine sunt invitatele speciale ale dezbaterii ”Sunt femeie. Cu ce mă confrunt în societatea românească?” - usr-constanta-1679584455.jpg

Articole de la același autor

În cadrul evenimentului organizat de USR Constanţa, „SUNT FEMEIE. CU CE MĂ CONFRUNT ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ?”, vineri, 24 martie, la Hotelul Continental Forum din Constanța, sala Prestige în intervalul 16:00- 20:00, va avea loc o dezbatere în care, alături de reprezentantele USR Constanţa, vor încerca să răspundă la această întrebare invitatele speciale: Elena Lasconi, Alina Pătrăhău, Silvia Dinică, Diana Buzoianu, Diana Stoica şi Denisa Neagu.

De la ora 17.00, Elena Lasconi şi deputatul USR, Stelian Ion vor susţine o conferinţă de presă pe teme de politică locală şi vor răspunde la câteva dintre întrebările jurnaliştilor prezenţi la eveniment.

Programul complet al evenimentului

16.00 - 16.20 - Cât de greu sau uşor este să fii femeie în România? (să-ți întemeiezi o carieră, o familie, să fii implicată civic) – Carmen Dumitrescu, Denisa Neagu;

16.20 - 16.40 - Importanţa implicării a cât mai multor femei în comunitate, acţiuni civice, ONG-uri –Alina Pătrăhău;

16.40 - 17.00 - România e sufocată de jocuri de noroc și de reclame la acestea. Ce facem ca să protejăm copiii? - Cristiana Popescu, Diana Stoica;

17.00 - 17.20 - Femeile din România, între misoginism, violenţă domestică, mame minore – Mirela Garip, Silvia Dinică;

17.00 - 17.20  – Conferinţă de presă pe teme de politică locală, susţinută în paralel de Elena Lasconi şi Stelian Ion;

17.20 - 17.50 - Femei în politică. De ce? - Gilda Lazăr, Diana Buzoianu;

18.00 - 18.30  - Leadership-ul competent nu are gen - Elena Lasconi

18.30 - 20.00 - Discuții libere.

Gazdele evenimentului vor fi consiliere locale și județene Gilda LAZĂR (consilier județean în comisia buget-finanțe), Carmen DUMITRESCU (consilier județean în comisia de cultură), Cristiana POPESCU (consilier local municipal în Comisia de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură,) și Mirela GARIP (Comisia pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială) care vor deschide subiectele dezbătute prin prezentarea particularităților locale.

 

Despre invitaţi

Alina PĂTRĂHĂU - fondator al Asociației Dăruiește Aripi, Alina luptă pentru viața copiilor cu afecțiuni grave. Datorită ei, mulți dintre micii pacienți, care nu ar fi avut vreo șansă au primit tratamentele de care aveau nevoie în străinătate sau în România. De numele Asociație Dăruiește Aripi se leagă înființarea primei secții de oncologie pediatrică de la Constanța și renovarea și modernizarea unor secții de spital, dezvoltarea unui sistem de îngrijire la domiciliu a copiilor cu boli grave și crearea primului Registru al Cancerelor la Copii.

 

Elena LASCONI - în prezent, primar al municipiului Câmpulung Muscel din partea USR, fiind prima femeie care ocupă această funcție din istoria orașului.  După o lungă și impresionantă carieră în mass-media, Elena a renunțat la jurnalism „pentru a crește calitatea vieții câmpulungenilor”.

 

Diana STOICA - deputat USR în Comisia pentru Sănătate și Familie, inițiatoarea legii „Fără penali în funcții publice locale“. În prezent, Diana luptă pentru adoptarea unui pachet de legi pentru a proteja oamenii de patima jocurilor de noroc, acest flagel ce distruge familii și vieți: Fără păcănele lângă școli parcuri, biserici, spitale; Fără reclame stradale la jocuri de noroc; Fără publicitate la jocuri de noroc.

 

Diana BUZOIANU - deputat USR în Parlamentul României, Diana este de profesie avocat, cu o vastă experiență în protecția datelor, drept comercial și drept imobiliar. Diana crede că țara noastră se află într-un moment de cotitură, așa cum a fost începutul anilor 2000 pentru generația părinților noștri. Atunci, decizia pentru mulți a fost începerea unui nou traseu departe de casă. Ea, însă, a decis să intre în politică pentru a face schimbările necesare astfel încât tinerii să nu mai plece din țară.

 

Silvia DINICĂ - senator USR, Silvia a depus mai multe proiecte care constituie soluții reale pentru transportul elevilor, pentru asigurarea unui nivel crescut de transparență în învățământul universitar care să conducă astfel la creșterea calității educației și la atragerea studenților către universități performante sau pentru sprijinirea victimelor traficului de persoane prin facilitarea accesului acestora la acte de identitate provizorii. Deoarece consideră că educația este singura cale spre un viitor mai bun, Silvia a organizat programe și proiecte destinate elevilor și studenților.

 

Denisa NEAGU – deputat USR în comisiile pentru Industrii și Servicii și Antreprenoriat și Turism. Denisa a intrat în politică după tragedia de la Colectiv, hotărând că a sta deoparte nu mai este o opțiune. A lucrat timp de 10 ani într-o multinațională, unde a avut ocazia să colaboreze cu persoane din culturi diferite, cu moduri diferite de a vedea și a face lucrurile. A învățat în toți acești ani că, dacă dorim să ducem la bun sfârșit orice proiect, este important să ascultăm toate părerile, să învățăm de la fiecare și să ne bazăm pe echipă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2545 secunde