Litoralul, portița prin care USL vrea să fraudeze referendumul?

2013
24
Litoralul, portița prin care USL vrea să fraudeze referendumul? - votare10iunie201232-1342958132.jpg
Disperarea că Traian Băsescu s-ar putea întoarce la Cotroceni și după 29 iulie, îi face pe cei din USL să apeleze la orice variantă care le-ar putea aduce câștigarea referendumului.

Una dintre ele ar fi că intervalul orar de 8.00-20.00 de desfășurare a procesului electoral care este prevăzut de lege a fost modificat de la 7.00 la 23.00. O altă decizie este cea privind înființarea mai multor secții suplimentare pe teritoriul țării unde oamenii pot vota fără probleme în ziua referendumului pe liste suplimentare.

În aceste împrejurări, "turismul electoral" nu va putea fi ținut sub control, însă miza este mult prea mare pentru ca cineva să mai țină cont de o eventuală încălcare a legii.

De departe, portița de scăpare cu care cei din USL speră să câștige referendumul iar Traian Băsescu să fie trimis acasă o reprezintă litoralul românesc. Așa se face că vor exista secții de votare prin cârciumi și hoteluri, chiar dacă, potrivit Biroului Electoral Central, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul sediului secției de votare este interzisă.

Mai mult, probabil dornici să arate cât de umili sunt în fața puterii de la București, liderii USL de la Constanța au forțat nota și au cerut înființarea a 100 de secții de votare pe litoral. Cu toate acestea, prefectul Bogdan Huțucă a aprobat înființarea a doar 34.

Așadar, turiștii care se vor afla la malul mării în ziua referendumului vor putea să-și exprime opțiunea în restaurante, cârciumi și hoteluri, astfel că nimeni nu poate spune că va fi privat de dreptul constituțional de a vota.

Băsescu cere camere video

Astfel de decizii i-au dat de gândit președintelui suspendat care a reacționat. În cursul zilei de sâmbătă, Traian Băsescu a declarat că în secțiile de votare pentru referendum sunt necesare camere de luat vederi, motivând că pe 29 iulie se vor organiza secții de votare și în restaurante și baruri, ceea ce întrece orice imaginație.

"Categoric este nevoie de camere de supraveghere. Au fost și la ale-gerile prezidențiale trecute și nu văd de ce nu ar fi acum, iar dacă avem în vedere că în momentul de față se organizează secții de votare și prin restaurante, pe litoral, și prin baruri, ceea ce întrece orice imaginație, cred că un sistem de supraveghere este necesar", a spus Băsescu.

În ceea ce privește o posibilă fraudare a scrutinului, președintele suspendat a susținut că, dacă se montează camere de luat vederi și se aplică același sistem al declarațiilor pe propria răspundere din partea participanților la vot pe listele suplimentare, riscurile se reduc.

"Marea îngrijorare este cum este posibil ca în mediul rural să stai cu secțiile de votare deschise până la ora 23.00. În mediul rural oamenii la ora zece sunt de multe ori în casă, nu mai circulă nimeni pe ulițele satului, deci ceva este dubios aici cu ora 23.00", a mai susținut Traian Băsescu.

El și-a exprimat speranța ca la nivelul Curții Constituționale să se vadă "o justă cumpănă în program".

Pe de altă parte, ieri, și reprezentanții PDL au reacționat și au cerut măsuri pentru o eventuală fraudă masivă. Astfel, democrat-liberalii au solicitat instalarea de camere video în toate secțiile de vot la referendum, desființarea secțiilor suplimentare înființate ilegal, după 16 iulie, urgentarea achiziționării soft-ului antifraudă și ca aceia care votează pe liste suplimentare să completeze o declarație pe propria răspundere.

În acest context, rămâne de văzut ce se va întâmpla, deoarece, mâine, Curtea Constituțională va lua în discuție o primă contestație a PDL la actul normativ care prelungește programul la referendum.

Comentează știrea

24 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Radu B
23 iulie 2012
Ponta plagiator in viziunea lui Miclea si a finului lui Valeriu Stoica !!!

Si doctoratul lui Barack Obama era plagiat, daca ar fi fost analizat de comisia condusa de Mahmoud Ahmadinejad si Hugo Chavez :))

Răspuns la: FACEM TOT
Adăugat de : radu, 23 iulie 2012
TOT CE E POSIBIL SA-L DAM JOS PE CHIORU.DE CE NU SE DESCHID SECTII DE VOTARE SI IN CIMITIRE?CA DOAR A ZIS SEFU PONTA(PLAGIATORUL SEF)CA NE TREBUIE...
Radu B
23 iulie 2012
Aicea ai dreptate

Colonelul Mihai Razvan Ungureanu Colonelul William Branza Colonelul Robert Turcescu Toti la datorie, pentru PDL, partidul in care devii ofiter de armata fara sa faci armata !!! Un copil:"Vreau sa fiu colonel in armata romana" Un cetatean:"Nimic mai simplu, intri in PDL si primesti functia de colonel, garantat" PDL aproape de tine :)

Răspuns la: daca sunt buni fac 7 voturi pe minut
Adăugat de : adevar graieste, 23 iulie 2012
cum a facut pdl-ul afara la ambasade unde se stie sunt doar oameni bine antrenati si cu grade cusute pe dinauntru,daca depasesc norma asta sunt buni...
Radu B
23 iulie 2012
Nu mai faceti Academia Militara, intrati in PDL

Ce conteaza antrenament sau zile grele in Academia Militara, ani grei de studiu, bleah :( Intrati acuma in PDL si deveniti colonei in rezerva !!! Iar daca PDL castiga alegerile functiile vi se vor reactiva :) Intrii in PDL, devii ofiter al Armatei Romane !

Părerologul de Constanța
23 iulie 2012
Adevărata față a lui T. Băsescu.

IATĂ CE SPUNE ACADEMICIANUL ION COJA DESPRE BĂSESCU: Ca ministru la Transporturi (din mai 1990 până în octombrie 1992 si după 1996), se face vinovat de multe abuzuri si nereguli. Iată câteva: - a permis si a coordonat deplasarea minerilor la Bucuresti, la mineriadele din iunie 1990 si septembrie 1991. Un simplu ordin al ministrului putea să împiedice venirea minerilor. Dimpotrivă: Băsescu i-a pedepsit pe subalternii care, din proprie initiativă, au încercat să oprească năvala minerilor. - a demarat actiunile complexe de sabotare a CFR-ului. Din ordinul său a fost suspendat primul tren de călători, pe ruta Craiova-Cluj. La concurentă cu CFR au apărut firme particulare de transport auto. Aceste firme sunt, cele mai multe, controlate prin interpusi de Traian Băsescu si alti fosti ministri la Transporturi. Ca să le meargă bine acestor firme, au fost suspendate o multime de trenuri, au intrat în reparatii nesfârsite liniile cele mai circulate, pentru ca viteza trenurilor să fie exasperant de mică si lumea să prefere transportul auto. Linia Constanta-Bucuresti este cel mai bun exemplu pentru ce s-a întâmplat si se întâmplă în toată tara. Se urmăreste distrugerea CFR si privatizarea a ceea ce nu poate fi distrus! - a descurajat si amânat orice proiect de constructie a unor auto-străzi noi. A decis că "România nu are nevoie de autostrăzi"! A supravegheat personal reparatiilor la auto-strada Pitesti, lipsa sa de pricepere vădindu-se imediat prin calitatea proastă a lucrărilor. - a introdus sistemul de dijmuire în transportul international auto, sistem perpetuat până azi. - s-a implicat direct sau prin interpusi în falimentarea flotei comerciale si înstrăinarea acesteia. Dosarul Flota, ajuns în justitie, n-a fost finalizat deoarece Băsescu a stiut să-si facă complici persoane din conducerea celorlalte partide parlamentare, precum Micky Spagă si altii, de aceeasi teapă! - demascat de dl Gabriel Stefănescu, seful corpului de control din minister, Băsescu a trecut la represalii, concediindu-l pe functionarul corect si curajos. - altă persoană care l-a demascat pe Băsescu a fost Mihai Erbasu. Mihai Erbasu a murit asasinat în propria sa casă, a doua zi după ce l-a criticat pe Băsescu la OTV si a promis că va aduce la următoarea emisiune a lui Dan Diaconscu dovezile certe ale fărădelegilor si abuzurilor săvârsite de Traian Băsescu de-a lungul ultimilor ani, ca ministru si ca primar general al Capitalei. Îi sugerez lui Dan Diaconescu să scoată din arhiva OTV si să prezinte emisiunile făcute cu Mihai Erbasu si Gabriel Stefănescu pe tema abuzurilor lui Traian Băsescu. Mă îndoiesc însă că Dan Diaconescu va urma sugestia mea. Face în momentul de fată o propagandă fătisă în favoarea lui Băsescu. Păcat... - alegerea sa ca primar si presedinte s-a făcut prin fraudă electorală. Vorba lui Ponta: "Au furat mai mult decât noi!" (Ghilimelele îmi apartin...) Băsescu si oamenii săi au inventat procedee inedite de furt electoral, au inovat în domeniu. La asemenea prostii le merge bine mintea! Căci prost nu este Băsescu, dimpotrivă, este inteligent si mai ales viclean! Predispus genetic spre infractiune, spre eludarea legii, a normelor si regulilor bunei cresteri, ale corectitudinii! Lasă să se înteleagă că această "dimensiune" golănească si interlopă a personalitătii sale a dobândit-o la gura portului! Ca băiat de port!... Eu nu recunosc în acest comportament stilul constăntean, mentalitatea celor născuti pe malul mării! Traian Băsescu nu este constăntean! Nu este născut la Constanta, cei sapte ani de acasă nu i-a petrecut la Constanta, iar constăntenii, când au avut prilejul, l-au alungat dintre ei! Prin felul său de a răzbi în viată, mintind si păcălind, având mereu ceva de ascuns, Băsescu nu este de-al nostru!

Părerologul de Constanța
23 iulie 2012
Adevărata față a lui T. Băsescu- continuare...

Ca presedinte, si-a arătat arama în nenumărate ocazii: - răpirea ziaristilor din Irak a fost o manevră tembelă si criminală deopotrivă. Chiar si azi, dacă s-ar face o anchetă serioasă, s-ar putea dovedi că Băsescu a fost de acord cu această diversiune prin care a sperat să pozeze în salvator al Patriei! Se pare că au gândit-o altii, dar el a fost în permanentă în cunostintă de ce se întâmplă. La data aceea tara era guvernată de coalitia PSD-PNL, de Călin Tăriceanu prim ministru, iar Băsescu soma la Cotroceni, nu-l băga nimeni în seamă! - la referendumul din 2007 a evitat un scrutin corect introducând în mod abuziv si a doua întrebare pentru alegătorii naivi: dacă sunt de acord cu reducerea Parlamentului, la o singură Cameră, cu numai 300 de parlamentari? Întrebare capcană, care atrăgea simpatia naivilor si a deturnat atentia electoratului de la miza reală. Băsescu încearcă acum o manevră similară prin răspândirea ideii că lumea are de ales între el si Crin Antonescu... Repet: manevră abilă, dar perfect ticăloasă, care denotă lasitate si fuga de răspundere pentru faptele sale. - după alegerile din 2008 a refuzat să ofere functia de prim ministru majoritătii parlamentare, care îl propusese pe Klaus Johannis. L-a numit în mod perfect ne-constitutional pe Emil Boc, care îsi dovedise deja incompetenta, si a demarat actiunea de racolare, prin santaj si spagă, a parlamentarilor traseisti dispusi să se alăture PDL-ului, pentru a inversa raportul politic din Parlament stabilit democratic prin votul nostru. Asa a ajuns să inventeze un nou partid, UNPR, într-un dispret total pentru vointa electoratului si litera Constitutiei! - lui Băsescu îi apartine ideea de a interzice oamenilor săi din Parlament să participe la votul secret, neavând încredere că acestia vor vota la ordinul primit. Moment extrem de rusinos, fără pereche în viata parlamentară din toată lumea! - a luat o serie de măsuri care au discreditat si dezonorat armata. A dispus trecerea în rezervă a unor ofiteri superiori de valoare, veritabili profesionisti, caractere autentice, si a ridicat la gradul de generali o seamă de impostori, în frunte cu fostul ministru al Armatei, desfiintand sistemul de pensii militare de stat , unicat in lume, suparat fiind de dezvaluirea dosarului sau de securist aflat in custodia DGIA al Armatei. - în dispretul opiniei publice, a adevăratei intelectualităti, i-a numit pe Vladimir Tismăneanu si Horia Patapievici în functii pentru care acestia nu aveau nicio competentă, dimpotrivă, erau contra-indicati în modul cel mai categoric cu putintă. - în schimb, a eliminat-o din viata politică pe dna Mona Muscă atunci când, din sondaje, a reiesit că lumea pretuia tot mult mai mult eleganta si competenta unei adevărate doamne în comparatie cu mârlănia si bădărănia prezidentului nimerit în functia supremă prin tertipuri si minciună. Mona Muscă nu a făcut politie politică. Eu însumi si toti colegii mei de la Universitatea Bucuresti, care aveam ore cu studentii străini, am acceptat să informăm ierarhic – în cazul nostru la prodecan, dacă ni se pare ceva suspect la vreun student străin! Era stiut că sub eticheta de student intrau în tară multi veritabili teroristi! Nu am semnat niciun angajament în acest sens, dar dacă ni s-ar fi cerut să semnăm, nu am fi avut nimic împotrivă! Presa noastră a avut atunci un comportament dezgustător, făcându-se complice la mârsăvia lui Băsescu. Ca si colegii de partid ai bietei femei!... Căci acesta este pericolul cel mai mare pe care îl reprezintă Băsescu: proliferează în societate, în rândurile tineretului mai ales, modelul său de succes: prin fraudă, bădărănie, viclenie, diversiune, nerusinare, lipsa de respect fata de lege din cauza tupeului de securist! - în anii de guvernare a lui Emil Boc, când Traian Băsescu a controlat tot ce se făcea în tară, guvernul a contractat cele mai mari împrumuturi din istoria României. În aceeasi perioadă guvernul a procedat si la cea mai severă scădere de salarii si pensii din istoria României! Unde s-au dus aceste fonduri uriase? Cât timp va mai sta la Cotroceni, lui Băsescu nu i se va cere socoteală pentru acest jaf! - nu putem uita si ierta recomandarea prezidentială făcută tinerilor români aflati în dificultate, nemultumiti de ce le oferă societatea: să emigreze, să plece în străinătate!... - cel mai vinovat si inacceptabil gest politic al lui Băsescu îl constituie declaratiile repetate făcute de acest saltimbac politic potrivit cărora România trebuie să cedeze din suveranitatea natională în favoarea "guvernului" de la Bruxelles sau din alte capitale, exponente ale Noii Ordini Mondiale. Niciun alt presedinte european nu s-a arătat atât de dispus să accepte acest raport politic de subordonare si aservire natională. Cui a cerut nevrednicul de Băsescu mandat pentru asemenea declaratii iresponsabile? Nu este acesta un gest de trădare natională? Sau de iresponsabilitate majoră?! Ce trebuie să mai facă acest individ că să fie îndepărtat de la orice functie publică si tras la răspundere pentru faptele sale, incompatibile cu legea penală si cu exigentele functiei prezidentiale?! (Voi reveni asupra chestiunii.) - si-a permis să iasă în public cu declaratii ne-constitutionale de sustinere a unor proiecte economice precum Rosia Montană! Interpelat de activisti voluntari ai interesului national, când acestia i-au pomenit de obligatiile pe care fiecare generatie le are fată de urmasi, fată de nepoti, neisprăvitul le-a rîs în nas: care nepoti?! Exact cu aceeasi mentalitate a tiganului nomad, pe care nimic nu-l leagă de vatra satului, de tară: - Măi, tigane, sări că-ti arde satul! - Nu-i nimic! Mă mut în altul! Chiar are patrie acest Băsescu? Iar acea patrie este România? Mă îndoiesc!

Constantean
23 iulie 2012
Constanteni, nu va faceti probleme ca noi va jupuim doar de 40 milioane euro

Chiar si ptr. orbi este perfect clar ca mafiotii mazare si constantinescu au mai descoperot o gaselnita prin care sa jupoaie populatia Constantei. Doar de 40 milioane de euro! Asta ptr. ca nu era suficient cit o jupuiau cu pretul dement al apei! Dar cei doi mafioti cred ca ne ametesc, paiata schizofrenica cu dansurile lui ridicole si dezgustatoare, iar celalat cu explicatii imbecile despre pretul apei. PORCULEEE, RENUNTA LA EXPLICATII PENTRU BOI DEOARECE IN TULCEA PRETUL FACTURII LA APA E DE APROXIMATIV 5(CINCI) ORI MAI MIC DECIT IN CONSTANTA !

Academician-doctor-inginer-plagiator Cojones
23 iulie 2012
Pentru Pare-Ologu' USL

Poti sa scrii si 300 pagini,cat teza de "dottorat " a sefului tau Ponta si a sefului Nastase Marele Nepot Tamara de la demisolul facultatii Rahova si tot nu veti reusi sa prostiti lumea - "poporul roman" in numele carora aveti tupeul inimaginabil sa vorbiti !!!! Veti plati pentru toate,inclusiv ptr.cele 15 milioane aruncate la referendumul din 2007 plus cele 20 milioane de acum.Se strange latul in jurul gatului vostru nesatul si lipsit de orice urma de bun simt pentru "poporul roman"care plateste din greu taxe si impozite ca sa va lafaiti voi in parlamentul corupt cu cei 100 penali in frunte cu "generalul PSD Voicu" .O sa primiti dupa fapt si rasplata ,"clasa" politica mafiota de cea mai joasa speta,toti hotii si toate partidele mafiote !!!!!!!!!

Constanteanul fericit
23 iulie 2012
felicitari sultanului Mazare !

Din cei 40 milioane pe care trebuie sa-i platiti prin taxe si impozite,o sa va dau pui,un kil de ulei si un kil de orez ca sa nu mai comentati,imbuibatilor ! Primarul se sacrifica si voi comentati,rusine sa va fie !

Răspuns la: Constanteni, nu va faceti probleme ca noi va jupuim doar de 40 milioane euro
Adăugat de : Constantean, 23 iulie 2012
Chiar si ptr. orbi este perfect clar ca mafiotii mazare si constantinescu au mai descoperot o gaselnita prin care sa jupoaie populatia Constantei...
Bunul Simt
23 iulie 2012
Adevarata viata - fata PSD

Astea sunt ultimele spasme ale acolitilor PSD-isti ? Sunteti chiar comici,bata-v-ar sa va bata Uciga-l Toaca !!!!! :-)

Răspuns la: Adevărata față a lui T. Băsescu- continuare...
Adăugat de : Părerologul de Constanța, 23 iulie 2012
Ca presedinte, si-a arătat arama în nenumărate ocazii: - răpirea ziaristilor din Irak a fost o manevră tembelă si criminală deopotrivă...
Părerologul de Constanța
23 iulie 2012
Basescu cel voinic si USL ul cel pitic.

Un amic ,hâtru al dracu, spunea zilele trecute : "Cu un picior în groapa istoriei și cu celălalt pe gîtul USL, Traian Băsescu s-a înălțat, poate pentru ultima oară, peste capul românilor. De acolo, de la înălțimea momentului său politic, mare cît un catarg de petrolier, poate privi în jos. România seamănă cu "Biruința" tinereții sale, dar e, de fapt, înfrîngerea de acum. Suspendat între metafizică și referendum, fostul președinte își vede bilanțul prin lentila unui fund de pahar. Nu întreba ce face țara ta pentru tine, întreabă cît faci tu pe spinarea ei. Așa filosofează acest Kennedy al nostru, născut la Murfatlar și împușcat zi de zi, de persoane cunoscute, cu o carabină Chivas. Ce a făcut țara pentru Traian Băsescu? Ce i-a dat, cît i-a dat, cum i-a dat și ce a primit în schimb? Întrebări care lipsesc din formularul din 29 iulie, dar care pot primi răspunsuri acum. Cine reușea să fugă o sută de metri și să ducă la capăt o ecuație de gradul doi se putea considera admis la Institutul de Marină "Mircea cel Bătrîn". Asta se întîmpla în anii ‘70, cînd studentul Traian Băsescu urca la bordul unei flote ce urma să dispară, cu tot cu dosarul său de colaborator al fostei Securități. Traian a primit aici haine gratuite, o casă, o carieră și posibilitatea de a aranja carierele altora. Imediat ce a trecut în apele internaționale, a primit în dar contrabanda. În argoul de navigație: buful. În anii ‘80, un simplu marinar făcea, din blugi, cafea, țigări, whiskey și carpete, vreo 70.000 de lei pe voiaj, adică o Dacie. Un șef de echipaj făcea dublu, un secund – triplu. Un comandant de navă harnic putea să bată jumătate de milion de lei. Contrabanda se practica prin complicitatea bine organizată a întregului echipaj, cu modificarea reperelor navei, cu construirea unor pereți falși, cu dezafectarea unor motoare, în fine, cu transformarea vaporului într-un cărăuș de baxuri. Dacă Mircea Băsescu, mai sărac cu buful decît frate-su, realiza, în ‘89, un cîștig de peste 600.000 de dolari, putem spune că Traian a absolvit dictatura ceaușistă cu calificativul "putred". Dar a știut să fie recunoscător: de sub povara acelor sume astronomice și clandestine a țîșnit discursul de condamnare a comunismului, citit cu lacrimi în ochi și noduri în gît, așa cum pățești cînd ororile regimului totalitar te dau peste cap. Ce i-a mai dat țara lui Traian Băsescu, pe lîngă bogăție? Păi, o nouă carieră în democrație. A fost de cinci ori ministru la Transporturi, deși, pentru a face o flotă să dispară, două mandate ajungeau. A primit de două ori Primăria Bucureștiului și, cînd a cerut, pe deasupra, un Consiliu Municipal și niște gheață, i s-au dat. A primit o casă de protocol, dar i s-a mai dat, chiar cu propria mînă, încă una, pe Mihăileanu. A primit un preț avantajos de la Cășuneanu pe un teren cumpărat de opt ori mai ieftin, tot de la el. A mai primit o casă la Corbeanca, un apartament la Popoviciu și cîteva vînzări anterioare din care să poată achita ceea ce nici un tribunal din lume n-ar achita. I-a mai picat un mandat de europarlamentar pentru familie, să-l dea el cui vrea, cîteva telefoane, să le dea el cui vrea, și o mulțime de alte lucruri invizibile, pe care doar comisiile rogatorii le pot descîlci. În fine, a primit de trei ori președinția țării, iar ăsta e un lucru cu adevărat înduioșător, de vreme ce face atîta lume să plîngă. A primit, așadar, multe. Țara a fost generoasă. Poporul a avut mînă largă. Statul nu s-a uitat la bani. Întrebarea e: Traian Băsescu, la rîndul lui, a dat ceva în schimb? Și dacă nu, atunci ce mai așteaptă? " Mîine-poimîine e 29 iulie și poporul ar putea să-l realeagă…

24 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7 secunde