Ludovic Orban: Investiţiile în infrastructură reprezintă o prioritate zero
Articole recomandate
Horia Constantinescu, despre PSD Constanţa: "Cred că m-am făcut înţeles că nu am venit să lupt împotriva Organizaţiei"
17 Aprilie 2024
Este oficial! Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC ca să intre în campania electorală
15 Aprilie 2024
Tribunalul Constanța: Luni vor fi desemnați președinții birourilor electorale de circumscripție și locțiitorilor acestora
14 Aprilie 2024
Premierul Ludovic Orban spune că investițiile în infrastructură sunt o prioritate zero a României, deoarece vor contribui la dezvoltarea economiei. Declarația a fost făcută la inaugurarea unui nou tronson din Autostrada Transilvania, Iernut-Chețani, care are o lungime de 18 kilometri, informează Digi24.
„Investiţiile în infrastructură reprezintă o prioritate zero. Vom aloca toate fondurile necesare pentru realizarea principalelor obiective de infrastructură, ca suport al dezvoltării economice a României”, a spus Orban.
„Am făcut câţiva paşi pentru a umbla un pic la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, astfel încât procedurile să fie cât mai simplificate, cât mai fluide, să nu ne mai împiedicăm de întârzieri nepermise datorate unor proceduri derulate în mod greoi, datorită unor prelungiri ale contestaţiilor, a soluţionării contestaţiilor fie în instanţă, fie la CNSC, astfel încât să se ajungă cât mai repede la semnarea de contracte, iar contractele evident trebuie să se deruleze în conformitate cu prevederile contractuale”, a spus Orban.
El a cerut companiei Straco să finalizeze tronsonul de autostradă dintre Câmpia Turzii și Chețani până la 1 iulie anul viitor.
„Aştept din partea Straco mobilizare pentru finalizare. Dacă până la 1 iulie nu este gata tronsonul, căutăm alt constructor. Nu mai accept. Şi aşa a existat o anumită înţelegere din partea companiei şi a Ministerului Transporturilor, lucrurile trebuie să fie derulate în conformitate cu noile înţelegeri contractuale pentru a putea finaliza cât mai repede pentru că este legătura la Câmpia Turzii cu tronsoane de autostradă. În cursul acestui an avem ca obiectiv să finalizăm cele două tronsoane restante de pe Sebeş - Turda, care practic fac legătura între Autostrada de pe Coridorul 4 pan-european şi Autostrada Transilvania”, a spus Orban.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 18 Septembrie 2020
Vineri, 18 Septembrie 2020
Marian Vasiliev: "Vă place cum arată acum Parcul Tăbăcăriei? Va fi cel mai frumos parc al României!"
Vineri, 18 Septembrie 2020
Vineri, 18 Septembrie 2020
Vineri, 18 Septembrie 2020
Vineri, 18 Septembrie 2020
Vineri, 18 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020