Ludovic Orban şi-a anunţat demisia din grupul parlamentar al PNL. "Nu voi vota Guvernul Ciucă"

461
Ludovic Orban şi-a anunţat demisia din grupul parlamentar al PNL.
Fostul președinte PNL Ludovic Orban a anunțat, joi seara, că desemnarea lui Nicolae Ciucă premier într-un guvern minoritar susținut de PSD a fost „picătura care a umplut paharul”, motiv pentru ca săptămâna viitoare își va da demisia din grupul parlamentar al PNL.

Ludovic Orban a spus, joi seara, că nu va vota Guvernul Nicolae Ciucă.

„Eu categoric nu voi vota Guvernul Ciucă, iar pentru mine asta este picătura care a umplut paharul. Săptămâna viitoare îmi voi da demisia din Grupul Parlamentar PNL”, a spus Orban, la B1TV, potrivit Mediafax.

Ludovic Orban a precizat că nu știe dacă și alți liberali vor face la fel.

El spune că „PNL nu mai există” și că decizia de a-l susține pe Nicolae Ciucă în funcția de premier nu a venit din „simulacrul de BEX”, ci de la președintele Klaus Iohannis.

„Noi luasem o altă decizie, că nu vom face o înțelegere cu PSD. Formula firească era să refaci coaliția. Pentru mine, decizia președintelui de a-l desemna pe Ciucă este o trădare a alegătorilor care au votat Iohannis și PNL”, a mai spus Orban.

Fostul președinte PNL a precizat că Guvernul Ciucă va fi „fără nici un fel de capacitate care va face reformă în România”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6623 secunde