Marcel Ciolacu pledează pentru parteneriate între sectorul public şi societatea civilă

515
Marcel Ciolacu pledează pentru parteneriate între sectorul public şi societatea civilă - ciolacu-pledeaza-1709040642.jpg

Articole de la același autor

Premierul Marcel Ciolacu a pledat, marţi, pentru parteneriate între sectorul public şi societatea civilă în domeniul protecţiei mediului.

El a subliniat că, prin rolul activ pe care îl are societatea civilă în dezvoltarea şi implementarea politicilor de mediu, contribuie la protejarea şi conservarea resurselor naturale şi la crearea unui mediu mai curat şi mai sigur pentru locuitorii României.

„Câteodată, prinse în agitaţia cotidiană, unele persoane uită, din păcate, că dezvoltarea economică şi socială, bunăstarea vieţii de zi cu zi, trebuie să ţină cont, să fie într-un echilibru cu natura, cea care ne oferă suportul existenţei. De aceea, rolul dumneavoastră este cu atât mai important cu cât toate aceste deziderate - dezvoltare durabilă, combaterea efectelor schimbărilor climatice, reabilitare şi protejare a zonelor naturale, conservare a biodiversităţii, educaţie şi conştientizare - trebuie să fie pilonii de bază pe care România trebuie să evolueze. Din punctul meu de vedere toate acestea trebuie să se materializeze în parteneriate între sectorul public şi societatea civilă”, a spus premierul în cadrul evenimentului „Bune practici pentru mediu avansate de societatea civilă”.

El a reamintit că una dintre recomandările Comisiei Europene, ca parte a Strategiei Europa 2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, o reprezintă stabilirea şi consolidarea de parteneriate între instituţiile UE, administraţiile naţionale şi regionale şi părţile interesate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3437 secunde