Mesaj antivaccinist al senatorului AUR Sorin Lavric: Certificatul atestă „condiţia de sclavi”. „Vor să ne îmbolnăvească trupurile”

245
Mesaj antivaccinist al senatorului AUR Sorin Lavric: Certificatul atestă „condiţia de sclavi”. „Vor să ne îmbolnăvească trupurile” - aur-1637775144.jpg

Articole de la același autor

Senatorul AUR, Sorin Lavric, a postat pe contul personal de pe reţeaua Facebook un mesaj antivaccinist în care a declarat că certificatul verde este un „buletin” care atestă „condiţia de sclavi”. În opinia senatorului, certificatul de vaccinare este o patalama „menită a ne segrega”.


„Certificatul verde nu este doar o neobrăzare iraţională venită din partea unor autorităţi slugarnice, care au încetat să se mai îngrijească de sănătatea noastră, dar în plus este expresia unui dictat politic”, a declarat senatorul Lavric într-o postare publicată luni, 22 noiembrie, pe Facebook.

Într-un mesaj video de circa 2 minute, Lavric mai spune că „certificatul este dovada unor intenţii criminale: vor să ne trateze până ne vor băga în mormânt”.

Potrivit Digi24 senatorul AUR vorbeşte, în acelaşi timp, despre un „război” care nu mai este nici politic nici medical, ci va fi unul „spiritual”.

„Nemerncii aceştia vor să ne înrobească voinţa, să ne îmbolnăvească trupurile şi să ne sufoce credinţa”, a declarat Lavric.

Senatorul este de părere că românii vor fi „duşi cu zăhărelul” din şase în şase luni pentru a li se face un rapel „până când veţi fi îndopaţi cu viruşi până într-atât de mult încât veţi deveni voi înşivă vectorii de răspândire a epidemiei ”.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3788 secunde