Mitingul de la Constanța: protest sau "petrecere" pesedistă?

3919
26
Mitingul de la Constanța: protest sau
Manifestațiile pro-Arafat desfășurate în acest week-end la nivel național au ajuns și la Constanța, însă felul în care acestea s-au desfă-șurat în municipiu ridică semne de întrebare în privința veridicității motivației celor prezenți.

Deși la protest s-au prezentat zeci de persoane revoltate de ideea unei reforme în sistemul sanitar, mulți dintre cei aflați în cursul după-amiezii de sâmbătă pe platoul din fața Prefecturii Constanța nu știau prea multe cu privire la mesajul pe care vor să-l transmită. De asemenea, prezența unor pesediști și angajați ai administrației județene a ridicat mari semne de întrebare în ceea ce privește "onestitatea" acestei mișcări.

"Data viitoare, îi sfătuiesc să-și ia autorizație!"

Cu privire la acest aspect, prefectul Claudiu Palaz în "curtea" căruia s-au adunat protestatarii spune că nu poate comenta motivele pentru care oamenii s-au strâns deoarece nici el nu le cunoaște cu precizie. Totuși, spune Palaz, din punct de vedere legal, adunarea de sâmbătă ar fi avut nevoie de autorizație. Întrebat cum comentează zvonurile potrivit cărora manifestanții ar fi fost urniți la protest de către câțiva membri PSD, Palaz a replicat: " Să facă ce vor! Nu pot să comentez evenimentele pentru că suntem o țară liberă și fiecare are drep-tul să se manifeste împotriva a ceea ce îl deranjează. N-am înțeles exact împotriva a ce s-a protestat, ieri, (sâmbătă-n.r.) la Constanța. Am înțeles că s-au aruncat lozinci din toate părțile. Ceea ce pot spune cu exactitate este că nu au avut autorizație, data viitoa-re când vor să mai facă astfel de protest îi sfătuiesc să-și ia autorizație!".

"Mă aștept ca pesediștii să speculeze astfel de momente"

Deputatul PDL, Maria Stavrositu spune că astfel de manifestații împotriva măsurilor de austeritate sunt normale și frecvente în mai toate țările europene.

"Sunt manifestațiile pe care le-am văzut și la Londra, și în Italia. Sunt proteste împotriva măsurilor de austeritate pe care într-un fel le înțeleg. Nu pot să-i acuz, este greu. Despre ce s-a întâmplat la Constanța nu pot spune prea multe, însă este posibil ca pesediștii să exploateze un asemenea moment. Ați văzut că și la București a fost un haos indus artificial de prezența unor galerii de fotbal. Este foarte posibil ca și la Constanța să se fi întâmplat ceva similar", a explicat parlamentarul Maria Stavrositu.

"Este dreptul oamenilor să protesteze, însă fără violență"

Deputatul PDL, Zanfir Iorguș a explicat pentru Cuget Liber că problema manifestațiilor desfășurate ieri în țară a fost în mod principal violența protestatarilor.

"Este dreptul constituțional al oamenilor să protesteze, drept pe care l-am câștigat după 1989, dar în același timp această desfă-șurare de forțe trebuie făcută într-un mod civilizat, să-și manifeste dorințele fără a fi agresivi. Este normal ca forțele de ordine și instituțiile Statului să intervină pentru ca lucrurile să nu degenereze. Pe de altă parte oamenii au posibilitate de a schimba o formă de Guvernare o dată la patru ani dacă nu sunt mulțumiți. Suntem într-un stat democratic, iar această schimbare poate fi făcută prin vot, însă nu prin manifestații violente", spune Iorguș. 

Comentează știrea

26 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
cetatean
16 ianuarie 2012
pentru drogatul comunist de mai sus

cand citesc ce dejectii emani prin simpla prezenta pe acest forum imi vine sa vomit. cu siguranta nu esti decat unul dintre multii limbrici de la subratul lui porcusor constantinescu care ling tonele de transpiratie pentru a avea un viitor.si daca nu ar fi basescu si ceilalti cine ar fi handicapatule? ponta, crin antonescu, hrebenciuc, mazare? astia sunt alternativa? mai bine ma impusc. basescu nu a iesit presedinte pentru e el tare si mare, din contra, a iesti presedinte pentru ca adversarii sai au fost niste scursuri comuniste si mafiote, iar lumea a stiut asta.asa ca, limbricule, mai bine du-te la tactu constantinescu si mai da-i o limbra in fund ca a fost de dimineata la wc si nu s-a sters.iar apoi, ciocu mic ca pute.

rex
16 ianuarie 2012
pentru cei vinovati de hemoroizii basinosului

Prioritatea romanilor este eliberarea tarii de ocupatia JAVRELOR PORTOCALII si apoi rezolvarea problemelor locale. La ora de fata dusmanii romanilor sunt:ciudatenia de la Cotroceni, gasca de varani ai pd plus bocitoarele ce se hranesc cu duhoarea irespirabila a lui basescu.

somer
16 ianuarie 2012
rex tata dar de mazare de ce nu zici nimic

pana una alta, pielea-i mai aproape decat camasa si ce face ticalosul de mazare ma afecteaza mai mult decat basescu. as propune mai degraba un miting pentru inlaturarea drogatului din caraibe, a pedofilului care ne asteapta copiii la portile scolilor pentru a-i plimba cu masina, a-i duce in club si a-i supune perversiunilor sexuale. constanta arata ca ultima comuna a acestei tari, traim printre maidanezi si in rahat de caine. asta de ce nu vezi stimate domn? iti spun eu de ce. pentru ca esti pus de mazare si psd sa te dai zmeu ca in rest e vai de mama ta

huo
16 ianuarie 2012
jos drogatul si porcusorul betivan

rusine constanta ca tolerezi niste banditi. huooooooooo!!!!

adevar graieste
16 ianuarie 2012
scriem exact cum ne plateste,scuze, a se citi credem

la aia a lu mazare articolul se opreste brusc cu . Băsescu și camarila tac, la astilalti petrecere psd-ista,fiecare se vede clar de cine este platit,scuze, este convins si sis declara convingerile,ti se face scarba de cat de politizat e totul, deja daca vrei sa iti manifesti o nemultumire apar lipitorile astea politice care sa traga spuza pe turta lor,sau apar drogatii aia de la echipe de fotbal care au ca sport de familie in a o lua de la jandarmi in gura cu bocancii,pacat, pierdem oportunitatea de a spune ce ne nemultumeste fara a trage totul in jenant si penibil

Eu
16 ianuarie 2012
Sigur ca da

Serios, acum..chiar e nevoie de psd ca sa iasa lumea in strada...asta ne sfideaza si noi dam vina pe conspiratii politice. Sunt oameni nemultumiti sa mai aiba un conducator cretin care nici nu stie sa vorbeasca corect si rade ca prostu...Dati vina pe PSD,pe moguli, pe antene...raspunsul e evident: oamenii nu mai indura prostia astora...mai bine v-ati alatura decat sa faceti polemica si supozitii

constantean
16 ianuarie 2012
un oras de rahat

Sunt profund nemultumit de actuala clasa politica. De 21 de ani suntem mintiti si furati. Basescu, Mazare, Boc, Constantinescu, Palaz, Antonescu, Dragomir, Ponta, Hasotti, Stavrositu, Vadim, Diaconescu, Becali, Columbeanu, etc sunt o apa si-un pamant. Unde sa-mi manifest nemultumirea? Sunt scarbit de toate jegurile puse pe capatuiala.

Miruna
16 ianuarie 2012
nu mai manipulati lumea ,oameni buni,voi aparati pdl iar tembelegraful ei pe mazare,nicusor constantinescu si usl CTA..Penibil...constat,asa cu mintea mea de om tanar ,desi nu am apucat comunismul ca usl si pdl sunt la fel de rai precum pcr si mai mult...

nu mai manipulati lumea ,oameni buni,voi aparati pdl iar tembelegraful ei pe mazare,nicusor constantinescu si usl CTA..Penibil...constat,asa cu mintea mea de om tanar ,desi nu am apucat comunismul ca usl si pdl sunt la fel de rai precum pcr si mai mult...2 grupari la fel de mafiote...DOAMNE cu cine vom vota,nu stiu...eu as vota si cu noua dreapta numai sa scapam de BASESCU la nivel national si de pastaia ordinara aici pe plan local!

Mos Ion Roata
16 ianuarie 2012
PD-L si PSD, toti se trag din PCR

Acest popor nu poate fi condus de romani. Toata clasa politica este murdara si corupta. Toti sunt niste jeguri. Ne-am saturat de aceleasi muui din '89 incoace. Trebuiesc oameni din afara la conducerea tarii. Poate ar fi o solutie monarhia.

calcati pe noi ca pe jos e noroi
16 ianuarie 2012
Ghici ghicitoarea mea?

Cine este primul huligan care arunca cu noroi in romani?

26 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9099 secunde