Primăria Năvodari a dat startul Programului "Cald în casa ta"

295
Primăria Năvodari a dat startul Programului
Potrivit datelor Direcției Asistență Socială, 158 de persoane au solicitat până în prezent ajutorul financiar nerambursabil de 4.000 de lei prin programul „Cald în casa ta”.

În continuare, familiile și persoanele singure care îndeplinesc cumulat condițiile prevăzute în Hotărârea Consiliului Local nr. 246/19.08.2022 pot depune cererile și documentele necesare pentru acordarea ajutorului de 4.000 de lei.

Pentru sprijin la întocmirea dosarelor locuitorii din Năvodari pot apela numărul de telefon/WhatsApp: 0756.055.582, scrie pe adresa de e-mail asistentasociala@primaria-navodari.ro sau pot obține îndrumare direct la sediul Direcției Asistență Socială din Str. Sănătății, nr. 2.

„Cald în casa ta” este un program de sprijin al populației vulnerabile din orașul Năvodari, gândit de administrația publică locală de la Năvodari, prin care persoanele care la data de 30 aprilie erau branșate la sistemul centralizat de termoficare pot primi un ajutor financiar nerambursabil de 4.000 de lei.

Ajutorul financiar de 4.000 de lei se acordă o singură dată familiilor și persoanelor singure care îndeplinesc cumulat criteriile pentru locuința de domiciliu și ale căror venituri lunare nete pe membru de familie sunt de până la 1.500 de lei, respectiv persoanelor singure cu un venit lunar de până la 2.053 de lei și care nu dețin bunuri care conduc la excluderea acordării ajutorului de urgență, prevăzute în Anexa nr. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001 probate prin H.G. nr. 50/2011.



Pagina a fost generata in 0.3348 secunde