Program național pentru copiii cu părinții plecați în străinătate. Ce propun Turcan și Barna

365
1
Program național pentru copiii cu părinții plecați în străinătate. Ce propun Turcan și Barna - ralucaturcan-1675580681.jpg
Doi foşti vicepremieri, deputaţii de Sibiu Raluca Turcan (PNL) şi Dan Barna (USR), au soluţii diferite pentru ajutorarea copiilor din România ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, unul intenţionând să propună în perioada următoare un plan naţional de măsuri şi celălalt susţinând că doar aducerea acasă a părinţilor, prin crearea unui nivel de trai mai bun, poate schimba cu adevărat în bine situaţia acestor minori.

Liberala Raluca Turcan a anunţat vineri că va lansa un program naţional pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a cerut sprijin pentru acesta.

"Tot prin programele operaţionale din politica de coeziune va fi finanţat şi programul naţional pe care l-am anunţat la începutul acestei sesiuni parlamentare de sprijinire a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, copii care suferă de deficienţe materiale, copii care sunt afectaţi emoţional şi psihic, copii care au nevoie şi de ajutor şi de infrastructură eficientă, pentru că de foarte multe ori aceşti copii nu rămân nici măcar în grija unui membru al familiei. (...) Mi-aş dori ca programul naţional pe care l-am anunţat şi pe care îl voi depune la Parlament în zilele următoare să fie privit cu mai mult optimism decât programul Masă la şcoală, pentru care a trebuit să trag 10 ani ca astăzi în România să se ajungă să se spună pe toate drumurile că este cel mai eficient program de reducere a abandonului şcolar", declarat Raluca Turcan într-o conferinţă de presă.

Turcan a spus că atunci când a fost ministru al Muncii a găsit copii cu părinţi plecaţi în străinătate care nu existau "pe radarul autorităţilor".

"Am început să lucrez la acest program şi a existat o axă în exerciţiul financiar trecut pe care am iniţiat-o în mandatul de vicepremier cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, de sprijinire a acestor copii, tocmai pentru că am constatat că nici măcar în România nu se cunoaşte numărul acestora, numărul exact. Dacă vă amintiţi, şi în mandatul meu de ministru al Muncii, am făcut o diagnoză a societăţii româneşti pentru a vedea care sunt segmentele cu adevărat vulnerabile în România şi am identificat copii fără buletin. Am identificat copii care nu există pe radarul autorităţilor şi lucrul acesta trebuie să continue", a precizat Raluca Turcan.

Întrebat dacă va sprijini programul deputatei PNL, Dan Barna (USR) a declarat tot vineri, într-o altă conferinţă de presă: "Statul român ar trebui să le aducă părinţii acasă. De fapt, asta e problema de fond şi toată poziţionarea USR începând cu 2016 încoace era în această logică, de a crea perspectiva că în România lucrurile pot să meargă într-o direcţie bună. Nu s-a întâmplat aşa, avem un preşedinte care a hotărât să schimbe mesajul după ce a fost ales şi din perspectiva aceasta, pe copiii aceia nu poţi să îi ajuţi decât cu bucuria de a avea părinţi. (...) Sistemic, posibilitatea ca părinţii să se întoarcă prin condiţii mai bune în ţară e adevărata problemă".

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9865 secunde