Remus Negoi vrea să ajute cetăţenii care au de plătit amenzi să treacă printr-un proces mai simplu

284
Remus Negoi vrea să ajute cetăţenii care au de plătit amenzi să treacă printr-un proces mai simplu - negooiinitiativa-1669997437.jpg
Senatorul USR din Constanţa, Remus Negoi, caută soluţii pentru ca toţi cetăţenii din România să beneficieze de metode cât mai lejere atunci când au de plătit o amendă.


În acest sens, Remus Negoi împreună cu deputatul Mihai Botez şi cu senatorul Cristi Berea au depus o iniţiativă legislativă.

„Am depus, împreună cu deputatul USR Mihai Botez și cu senatorul USR Cristi Berea, o iniţiativă legislativă de modificare a OG2/2001 privind regimul contravenţiilor.


În prezent, legea prevede ca procesele verbale de constatare a contravențiilor să cuprindă o serie de informații relevante, însă omite informațiile referitoare la modalitățile de plată a amenzilor contravenţionale, inclusiv cele online.

Pentru ca cetățenii să poată beneficia de stingerea benevolă a raportului juridic contravențional, este necesară o detaliere a modalităților prin care plata amenzii poate fi efectuată, precum și implementarea unor modalități moderne și rapide.

În acest mod, contravenientul poate beneficia de îngăduința legislativă ce îi permite achitarea a jumătate din minimul amenzii, într-un termen scurt, iar administrația publică poate colecta aceste fonduri într-un mod eficient și previzibil”, a declarat Remus Negoi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.697 secunde