X

Sâmbătă, ultima zi pentru depunerea candidaturilor la funcția de președinte al României

349
Sâmbătă, ultima zi pentru depunerea candidaturilor la funcția de președinte al României - img-1728113630.jpg
Termenul pentru înregistrarea candidaturilor la alegerile prezidenţiale expiră sâmbătă, la ora 24.00, BEC urmând să se pronunţe cu privire la admiterea sau respingerea înregistrării candidaturii.


Până în prezent, zece candidaţi s-au înscris în cursa pentru Cotroceni, o candidatură, cea a fostului lider al minerilor Miron Cozma, fiind respinsă, transmite News.ro.


Sâmbătă, Curtea Constituţională se reuneşte la ora 17.00, pentru a se pronunţa cu privire la contestaţiile vizându-i pe Mircea Geoană, Nicolae Ciucă şi Diana Şoşoacă.


Candidaturile validate de BEC


Biroul Electoral Central a validat, în şedinţa de luni candidatura lui George Simion la Preşedinţie, iar joi au fost validate alte şase candidaturi pentru alegerile prezidenţiale din acest an: Elena Lasconi, Nicolae Ciucă, Călin Georgescu, Kelemen Hunor, Mircea Geoană, Diana Şoşoacă. De asemenea, BEC a respins candidatura lui Miron Cozma.


Vineri şi-au mai depus candidatura Cristian Diaconescu, Cristian Terheş şi Ana Birchall.


Sâmbătă, la ora 10.00 și-a dpus candidature Marcel Ciolacu, iar de la ora 17.00 este aşteptat la sediul BEC Ludovic Orban.


Trei candidaturi sunt contestate


Curtea Constituională a României a anunţat că au fost depuse contestaţii privind candidaturile lui Mircea Geoană, Diana Iovanovici-Şoşoacă şi Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale. Sâmbătă, la ora 17.00, Curtea se reuneşte în şedinţă pentru a soluţiona aceste contestaţii.


Primul dosar pe ordinea de zi este Dosar nr.3036F/2024 - Contestaţie împotriva înregistrării candidaturii lui Mircea – Dan Geoană la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Talpoş Ioan.
Al doilea dosar de pe lista şedinţei este Dosar nr.3043F/2024 - Contestaţie împotriva înregistrării candidaturii Dianei Iovanovici – Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Bellantoni Amalia.


Urmează apoi Dosar nr.3044F/2024 - Contestaţie împotriva înregistrării candidaturii lui Nicolae – Ionel Ciucă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Şerban Sanda Puica.
Ultimul dosar de pe ordinea de zi este Dosar nr.3045F/2024 - Contestaţie împotriva înregistrării candidaturii Dianei Iovanovici – Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Ursa Mihai Gheorghe.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3961 secunde