Se împute "afacerea" Polaris cu Primăria Constanța. DNA a găsit un prejudiciu de 200 milioane lei

4769
18
Se împute

Articole de la același autor

Aleșii locali ai municipiului Constanța s-au reunit, vineri, în cadrul ședinței ordinare a lunii noiembrie. Pe ordinea de zi s-au aflat 53 de proiecte de hotărâre ce vizează diverse probleme de interes pentru constănțeni, dar cinci dintre acestea au fost retrase și unul amânat. 


Ședința a debutat cu depunerea jură-mântului de noul consilier local din partea PSD, Paula Cioceanu validată în funcție ca urmare a demisiei consilierului liberal Ana Marcu. Totodată, aleșii au declarat vacant un alt loc de consilier local ca urmare a demisiei lui Valentin Șurghie. Evenimentul a continuat cu delegarea temporară a atribuțiilor viceprimarului consilierului local Costin Răsăuțeanu, propunerea fiind făcută de primarul interimar Decebal Făgădău. 


De asemenea, tot la propunerea lui Făgădău au fost acordate trei titluri de cetățeni de onoare ai municipiului Constanța, tenorului Vasile Moldoveanu, sportivei Elizabeta Samara și contra-amiralului în retragere, Niculae Ștefan. La ceremonie, s-a prezentat doar Niculae Ștefan, care și-a ridicat diploma per- sonal. În schimb, Elizabeta Samara a fost reprezentată de mama sa, Mariana Samara, deoarece sportiva se află la un turneu la Budapesta, în timp ce din partea tenorului Vasile Moldoveanu nu a fost nimeni prezent. Nici pensionarii sau șomerii nu au fost uitați, aleșii locali având pentru ei pregătite două proiecte. Astfel, s-a aprobat acordarea de facilități la transportul urban de călători în municipiul Constanța persoanelor în vârstă de peste 80 de ani, dar și șomerilor. Alte proiecte votate au vizat investițiile în Constanța cum ar fi construirea parcării multietajată P+7E+T din zona Cazino-Albatros sau iluminatul public. În plus, a fost aprobat și regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de atestare a persoanelor fizice în vederea îndeplinirii funcției de administrator de imobil.


Prejudiciu de peste 200 milioane de lei în contractul cu Polaris
Pe de altă parte, pe ordinea de zi s-a aflat și un proiecte care face referire la achiziția serviciului de consultanță juri-dică, asistență și reprezentare juridică în vederea apărării intereselor muni-cipiului Constanța în dosarul nr. 964/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție precum și în fața instanțelor judecătorești competente, proiect care a fost votat în unanimitate.


În schimb, un alt proiect inițiat de primarul interimar Decebal Făgădău, care viza constituirea municipiului Constanța ca parte civilă în dosarul nr. 964/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție București a fost amânat, unii dintre consilieri fiind nelămuriți cu ceea ce se solicită. 


"Am inițiat acest proiect deoarece reprezentanții DNA ne-au sesizat că există probleme în contractul încheiat cu Polaris, unde experții au stabilit că există un prejudiciu de peste 200 milioane de lei. Consider că este normal ca municipiul Constanța să se constituie parte civilă în acest dosar. 


Asta nu înseamnă că eu condamn pe cineva, că spun că cei care l-au încheiat sunt vinovați. Asta va stabili instanța. Eu nu doresc decât să conserv acest drept al municipiului Constanța. Contractul cu Polaris a fost încheiat în 2008 pe o perioadă de 25 de ani", a explicat Decebal Făgădău. 


În această împrejurare, consilierul local George Papari a cerut lămuriri fiind de părere că nu ar trebui ca municipiul Constanța să se constituie parte civilă. Mai mult, prezentă la ședință, Marcela Frigioi, directorul economic din cadrul Primăriei Constanța, a spus că, în caz că Primăria Constanța se va constitui parte civilă în acest proces, ea este nevoită să-și prezinte demisia deoarece dorește "să-și protejeze pielea".


"Dacă peste un an, doi, șapte ani, se va constata că acest contract cu Polaris a fost ilegal cineva o să fie tras la răspundere. Eu sunt cea care face toate plățile, semnez pentru ele. În asemenea caz, o să-mi prezint demisia deoarece nu pot semna, vreau să-mi păzesc pielea", a spus Marcela Frigioi.


Așadar, în cele din urmă, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, urmând să fie introdus, din nou, la o altă ședință, până atunci aleșii locali nelămuriți de situație să se pună la punct cu situația juridică existentă. 


Comentează știrea

18 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
paun
30 noiembrie 2015
cezara popescu puppy vet

si afacerea puppy vet pute... e a lui mazare si a cezarei popescu, milioane de euro , contract prelungit de n ori, de 14 ani cel putin activeaza in constanta

Simona
1 decembrie 2015
Cautam colaboratori din toata tara

Suntem mereu liberi să ne alegem acțiunile, sau lipsa de acțiune – iar viața noastră actuală este suma totală a propriilor noastre alegeri, bune sau rele. Dacă dorim ca viitorul să se schimbe, trebuie să facem alegeri mai bune. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea "Succesul în viață". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]

Mishu
1 decembrie 2015
O muiere care le-a facut felatie golanilor...

Marcela , da' cand semnai alte abuzuri ale mascariciului dereglat psihic sau instructiuni ale umflatului adormit in intersectie (si scapat de Dancu C-tin) , nu-ti era teama...?!? Dar banii pe care ii luai de la APC , nu sunt ilegali... Hai sictir muiere imbatranita in rautate si uratenie !!!

adevar
1 decembrie 2015
adevar

Vad fasisti pe aici

adevar
1 decembrie 2015
adevar

Ei fasisita degradata psihic mishu te duci singura sau cu ajutor in cimitir de fasisti

adevar
1 decembrie 2015
adevar

Pe fasisti mishu ii doare inca ca lau mancat proprii caini

adevar
1 decembrie 2015
adevar

Familia de cersetori romani degradati psihic ce face ? Au ajuns in judecata pentru sechestrat femei ?

adevar
1 decembrie 2015
adevar

Ce scarbosi au devenit romani pentru a castiga un ban.

18 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7737 secunde