Şefii de instituţii din judeţul Constanţa, precizări cu privire la bilanţul sezonului estival 2022

253
Şefii de instituţii din judeţul Constanţa, precizări cu privire la bilanţul sezonului estival 2022 - mir-1664877107.jpg
În acest moment, în sala Remus Opreanu din cadrul Palatului Administrativ au loc declarații de presă în urma întâlnirii prilejuite de evaluarea activităților desfășurate în sezonul estival 2022. Sunt prezenți mai mulți reprezentanți ai patronatelor din turism, cât și șefi de instituții.


Silviu Cosa: "S a încheiat un sezon estival în care am avut foarte mulți turiști. A trebuit să fim foarte atenți la siguranța cetățenilor. Din punct de vedere statistic lunile iunie, iulie, august au reprezentat 7 la suta mai scăzut numărul de turiști. În ceea ce priveste activitatea propriu ziăa a autorităților aceasta a fost una foarte intensă. Au fost acțiuni preventive, acțiuni de îndrumare și așa mai departe"


Amarandei, șef ISU: "Voi prezenta sintetic privind activitatea noastră. Aceste activități au avut la baza mai multe prevederi, printre ele precizări ale ministerului transportului. Am avut mai multe obiective care au asigurat securitatea pentru incendiu, eficientizare și nu în ultimul rand informarea populației. Vorbim de tehnica de intervenții și de personal. Am avut 25 de puncte de operare. 11 pentru stingerea incendiilor, 8 puncte de prim ajutor și 6 puncte de salvare acvatica, toate pe zona de litoral. Am avut 792 de angajați, ofițeri și subofițeri. Au fost detașate autospeciale de intervenție, ambarcațiuni pentru mediul acvatic. Activitatea de inspecție aceasta s a desfășurat cu sprijinul colegilor din alte unități. Daca este da cuantificat activitatea desfășurată, în sezonul estival 2022 au fost 561 de controale în urma cărora au fost aplicate 3604 sancțiuni. Activitatea din punctele temporare de intervenție, pentru stingerea incendiilor au fost 361 de misiuni"


"Voi face câteva precizări. Aș începe prin faptul ca acest sezon estival s a derulat sub supravegherea Politiei Romane. În acestă perioadă la nivelul IPJ Constanta am avut parte și de programul Litoral 2022. Au fost detașați foarte mulți polițiști din tara. Ne am concentrat eforturile pe zona de litoral. Au fost folosite efective la capacitate maximă. S a ajuns la o medie zilnică de 260 de polițiști implicați în toate activitățile. Vreau să subliniez ca nu am înregistrat fapte de mare violenta care sa fi rămas cu autor necunoscut. S au inregistrat fapte de violenta în familie dar agresorii are aveau calitatea de turiști au fost prinsi", a declarat Constantin Glugă, șeful IPJ Constanța.


Schipor, director DSP: "DSP impreună cu 36 de inspectori detașați din țară au verificat toate unitățile de pe litoral. A fost efectuat un număr de 2415 controale și 361 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate. S au constat mai multe neconformități. Lipsa cursurilor de igiena a fost una dintre acestea. Nu s au efectuat operațiuni de dezinsecție si nu s au respectat protocoalele in ceea ce privește personalul medical"


Hristu Uzun, director ABADL: "Am avut o groază de urgențe pentru folosirea plajei nou create în Mamaia. Ea nu a fost scoasă la licitație. Avem mai multe tronsoane de plajă pe care s-a lucrat. Plaja din Mamaia trebuie scoasă la licitație. Mai există probleme și în celelalte stațiuni. Acum se lucrează în zona Eforia, după care în primăvara vor începe lucrările în Saturn, Neptun și Jupiter"


Hristu Uzun: "Au fost probleme de amplasare de construcții pe plaje fară autorizație sau aprobare. Prima dată cei cu barurile de pe plajă care nu aveau autorizatie au fost somați sa îl demoleze și dacă nu l au demolat noi am intervenit cu sancțiunea. Nu poți sî il nenorocești pe agentul economic"


Glugă: "Incidentele numeric vorbind au fost cele legate de trafic rutier. Am avut și câteva incidente pentru fapte de furt și o violenta în familie. Exista și cetățeni ucraineni care au dosare penale"


Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.213 secunde