Senatorul Remus Negoi vrea mai puţină publicitate în timpul programelor TV pentru copii

348
Senatorul Remus Negoi vrea mai puţină publicitate în timpul programelor TV pentru copii - negoiinitiativa-1665067853.jpg
Parlamentarii USR au demonstrat de multe ori că se interesează de soarta tinerilor, dar mai ales a copiilor.

Senatorul USR din Constanţa Remus Negoi a depus o iniţiativă legislativă de modificare a Legii audiovizualului.

Această modificare prevede faptul ca publicitatea din timpul programelor pentru copii să nu depăşească 20% din timpul total al emisiei. Lui Remus Negoi i s-a alăturat în acest demers şi senatoarea USR Anca Dragu.

„Am depus, împreună cu colega mea Anca Dragu, o inițiativă de modificare a Legii audiovizualului astfel încât durata publicității televizate din timpul emisiunilor pentru copii să nu depășească 20% dintr-o oră de emisie. Nu există în legislația românească nicio prevedere care să limiteze timpul destinat reclamelor tv din cadrul emisiunilor pentru copii, iar acest lucru trebuie corectat. 


Copiii petrec și așa mult timp în fața televizorului, în detrimentul altor activități, precum studiul, odihna sau sportul, lucru care favorizează sedentarismul. Chiar dacă televiziunile care dau reclame în exces sunt amendate, răul este deja produs. Un copil care urmărește un desen animat sau un film va petrece mai mult timp în fața televizorului din cauza reclamelor și atunci este foarte important să limităm durata acestora. Proiectul pe care l-am depus prevede ca durata publicității televizate din timpul emisiunilor pentru copii să fie de maximum 12 minute într-o oră. Consider că orice măsură de legiferare care servește interesul general al copiilor e mai mult decât binevenită”, a transmis senatorul Remus Negoi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6121 secunde