USR vine cu o inițiativă legislativă pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor care studiază în alte localități

Articole de la același autor
Klaus Iohannis a promulgat o lege esențială în sectorul social
24 Octombrie 2022
Parlamentarii USR au depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de decontare a transportului pentru elevi, potrivit RomâniaTV
Potrivit parlamentarilor USR, noua inițiativă legislativă are ca scop descentralizarea și simplificarea procedurilor de decontare a transportului pentru elevi. Astfel, autoritățile locale trebuie să asigure gratuitatea în mijloacele de transport pentru elevi, ulterior recuperând sumele alocate de la Guvern.
„Ne-am săturat de bătaia de joc la adresa elevilor. Trebuie să le fie asigurat dreptul la educaţie, deci transportul către şcoală trebuie să fie gratuit şi sigur. De ani de zile, elevii sunt minţiţi, iar instituţiile îşi pasează unele altora cartoful cald. Aşa cum au solicitat elevii în nenumărate rânduri, întregul cost al transportului trebuie acoperit de către stat. Iniţiativa legislativă a fost depusă în urma sugestiilor venite de la mai multe organizaţii de elevi şi a fost dezbătută cu reprezentanţii acestora”, a declarat senatorul USR Irineu Dărău.
„Legea prevedea posibilitatea de decontare a cheltuielilor cu transportul de interes public desfăşurat în alte condiţii decât sub forma unui serviciu public, dar după mai puţin de un an, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 50/2021, care a limitat decontarea doar la perioada cursurilor şi a introdus o serie de plafoane pentru decontare, plafoane care nu au acoperit nici jumătate din costurile reale de transport şi au creat confuzie în implementare la nivel local. Recent, Guvernul a adoptat o nouă Ordonanţă de Urgenţă, similară OUG nr. 50/2021, care nu garantează gratuitatea transportului în situaţia în care acesta nu poate fi asigurat prin servicii publice, introducând noi plafoane pentru asigurarea unei sume forfetare”, a mai transmis USR.
Top articole din Politică-Administrație
Cadrele didactice care predau limba turcă, premiate de liderii UDTR
26 Noiembrie 2022
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 26 Noiembrie 2022
Klaus Iohannis: "Continui să văd posibil un vot pe 8 decembrie pentru aderarea României la Schengen"
Sâmbătă, 26 Noiembrie 2022
Sâmbătă, 26 Noiembrie 2022
Sâmbătă, 26 Noiembrie 2022