Vin alegerile! S-a dat startul asfaltării străzilor din cartierul „Coloniști” din municipiul Mangalia

1002
Vin alegerile! S-a dat startul asfaltării străzilor din cartierul „Coloniști” din municipiul Mangalia - asfaltare-mangalia-1708615281.jpg

Articole de la același autor

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a anunţat public că s-a început asfaltarea unui cartier important de case, „Colonişti”.

Acest lucru era aşteptat să se întâmple de foarte mult timp.

„Am dat startul mult așteptatei asfaltări a cartierului de case Coloniști. Mă bucur că am reușit să găsim finanțare atât din bugetul local cât și prin Programul Național Anghel Saligny pentru a putea executa aceste lucrări extrem de importante pentru locuitorii Mangaliei. Mergem mai departe cu identificarea surselor de finanțare și pentru asfaltarea drumurilor din Cartierele Dobrogea I și II”, a anunțat edilul municipiului Mangalia, Cristian Radu.

La începutul anului, primarul Cristian Radu, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea a peste 6 kilometri de tramă stradală din cartierul Coloniști din Mangalia, respectiv străzile Walter Maracineanu, Crinului, Maior Giurăscu, M.I. Dobrogeanu, General Boerescu, 1Mai, Gării și Ion Mecu. Valoarea proiectului este de aproape 10 milioane de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1652 secunde