Anchetă epidemiologică la Palatul Copiilor din Constanța: un profesor de înot a fost depistat cu TBC

981
12

Articole de la același autor

La doar câteva zile după închiderea anchetei epidemiologice de la Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații din Constanța, specialiștii din cadrul Dispensarului TBC au deschis o nouă anchetă. De data aceasta este vorba despre Palatul Copiilor din Constanța despre care conducerea instituției susține că nu s-a mai confruntat cu o asemenea situație.
"Deși ieri erau suspecte de îmbolnăvire 3 persoane, adică un elev, un muncitor și un profesor de înot, medicii au confirmat virusul doar la profesor. Muncitorul este internat la Palazu Mare pentru investigații, urmând ca mâine, medicii specialiști să vină să facă dezinfecția. Vom scoate apa din bazin și în aceste week-end vom închide bazinul pentru a urma toate procedurile care se impun, urmând ca abia de luni să ne reluăm activitatea. Deja personalul nostru a fost investigat la Dispensarul TBC, iar cei aproximativ 300 de copii înscriși la înot vor face testele în perioada următoare. 
Vom lua toate măsurile care se impun pentru a nu scăpa situația de sub control și vom colabora și în continuare, până la definitivarea anchetei, cu medicii de la Direcția de Sănătate Constanța", a declarat, pentru Cuget Liber, Ilhan Mustafa, directorul Palatului Copiilor din Constanța.



Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
NFL jerseys Shop Introduction To Rapid NFL jerseys Cheapest - Marshallrobertsltd.co.uk
25 septembrie 2014
NFL jerseys Shop Introduction To Rapid NFL jerseys Cheapest - Marshallrobertsltd.co.uk

Gloriously skilled position. Check my site out on NFL jerseys Cheapest, . NFL jerseys Shop Introduction To Rapid NFL jerseys Cheapest - Marshallrobertsltd.co.uk

Wholesale NHL Jerseys
5 noiembrie 2014
Wholesale NHL Jerseys

Your dynamic delivery kept me alert, and involved. It was a very rewarding experience for me. Thank you for sharing your time, your knowledge and your sense of humor. Janice M. Wholesale NHL Jerseys

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4163 secunde