Cum se moare cu zile în Spitalul Județean. Pacient cu infarct, "uitat" patru ore la Urgență, dus cu elicopterul la București!

28018
750

Articole de la același autor

Caz revoltător la Constanța: viața unei constănțence de 47 de ani atârnă de un fir de ață, după ce a fost lăsată să zacă pe holurile Spitalului Județean Constanța timp de patru ore, deși a ajuns la urgențe după ce a suferit un infarct. Într-un final, după ce au consultat-o, medicii constănțeni au trimis-o de urgență cu elicopterul la un spital din București. Era prea târziu pentru ei să mai facă ceva. 


În ultimii ani, Spitalul Județean Con- stanța a fost "arătat cu degetul" de zeci de constănțeni care s-au plâns că au fost lăsați să aștepte la urgențe ore întregi, deși starea lor de sănătate era extrem de precară. 


Un astfel de caz revoltător și foarte grav, totodată, s-a petrecut vineri seară, când o constănțeancă de 47 de ani a fost adusă pe brațe la Urgența Spitalului Județean, de sora sa, după ce suferise un infarct. Deși pacienta acuza dureri puternice, a trebuit să treacă aproape patru ore până a fost consultată. Abia atunci și-au dat seama medicii cât de grav e cazul. Familia pacientei acuză cadrele medicale de rea voință și spune că este inadmisibil ca un om să fie lăsat să sufere într-un spital care are și resursele și capacitatea să rezolve urgențele medicale. 


"Am dus-o pe sora mea la spital vineri seara, la ora 18, pentru că avea dureri groaznice în piept și abia mai putea respira. Când am ajuns la recepție, a fost întrebată ce vârstă are, dar și ce studii, după care ni s-a cerut să așteptăm. Am stat în sala de așteptare până la ora 21,00, timp în care rugămințile noastre adresate cadrelor medicale s-au izbit numai de refuzuri. Justificarea lor a fost că sunt și alți pacienți înainte și că se stă la coadă. Nici vorbă de triaj, de o evaluare măcar sumară a pacientului. Când, într-un final a fost preluată de medici, ni s-a spus că diagnosticul este de infarct miocardic și că nu se mai poate face nimic pentru ea, aici, la Constanța. Drept pentru care, ulterior consultației, ni s-a spus că va fi transportată cu elicopterul SMURD la un spital din București. Deși starea ei se înrăutățea de la un minut la altul, nu a fost preluată de elicopter de la spital, ci a fost dusă cu o ambulanță până la Aeroportul Mihail Kogălniceanu, de unde a fost preluată cu aeronava medicală și transportată la Spitalul Militar din București, deci alt timp prețios pierdut inutil", povestește familia pacientei. 


În jurul orei 12 noaptea, pacienta a ajuns pe mâna medicilor din Capitală, care au băgat-o de urgență la terapie intensivă, însă, din cauza timpului îndelungat de la debutul infarctului, nu au mai putut interveni eficient. Au confirmat diagnosticul medicilor de la Constanța, însă s-au arătat nedumeriți cum a putut fi lăsat un astfel de caz să aștepte atâtea ore până să fie preluat. Mai mult decât atât, doctorii bucureșteni au mărturisit familiei pacientei că nu înțeleg de ce nu s-a intervenit imediat la Constanța, unde există o secție de cardiologie bine dotată. 


"Medicii din București ne-au spus că, deocamdată, nu pot face nimic, deoarece s-a pierdut mult prea mult timp. Din ce am înțeles, cheagul de sânge s-ar fi spart și poate bloca, oricând, sistemul circulator. Așadar, următoarele zile sunt delicate. Zilele următoare vor stabili medicii dacă o operează și ce se poate face", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ștefana, sora pacientei.


Cine răspunde pentru "nepăsare"
Cazul a fost adus la cunoștința managerului instituției, dr. Dănuț Căpățână, care susține că există o procedură standard după care pacienții sunt preluați în unitatea de primiri urgențe a spitalului. De asemenea, el cere rudelor "să facă o sesizare scrisă, la care vor primi răspuns în maxim 30 de zile". 


"Pentru toate cazurile care ajung la unitatea de primiri urgențe, se urmează o procedură standard, iar timpii de așteptare sunt stabiliți în funcție de starea de sănătate în care se află, la acel moment, pacienții. Cu siguranță vom declanșa o anchetă pentru a verifica dacă cele relatate de aparținători se dovedesc a fi adevărate și vinovații vor fi trași la răspundere. Dat fiind faptul că este vorba despre un caz din sfera cardio-logiei, trebuie să precizez faptul că ne străduim de ani de zile să intrăm în Programul de Infarct Miocardic și astfel să avem la dispoziție o serie de fonduri prin care să le asigurăm pacienților condiții mult mai bune de intervenție și tratament", a declarat, pentru "Cuget Liber", managerul Dănuț Căpățână. 


Comentează știrea

750 comentarii. Pagina 75 din 75. Click pe pagina dorită : 1 ...74 75 
canada goose pas ch?re
6 noiembrie 2014
canada goose pas ch?re

Cum se moare cu zile în Spitalul Județean. Pacient cu infarct, "uitat" patru ore la Urgență, dus cu elicopterul la București! | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose pas ch?re http://www.ericmooney.org/europe/canada-goose-pas-ch?re.html

canada goose manitoba parka review
6 noiembrie 2014
canada goose manitoba parka review

Cum se moare cu zile în Spitalul Județean. Pacient cu infarct, "uitat" patru ore la Urgență, dus cu elicopterul la București! | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose manitoba parka review http://www.verdihefte.no/make.asp?mykeys=canada-goose-manitoba-parka-review

canada goose femme pas cher
6 noiembrie 2014
canada goose femme pas cher

Cum se moare cu zile în Spitalul Județean. Pacient cu infarct, "uitat" patru ore la Urgență, dus cu elicopterul la București! | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose femme pas cher [url=http://www.cryo-breizh.com/couleur/canada-goose-femme-pas-cher.html]canada goose femme pas cher[/url]

goose down parka
6 noiembrie 2014
goose down parka

moncler outlet [url=http://www.canadagoosejacketforcheap.com]goose down parka[/url]

canada goose chateau tan
7 noiembrie 2014
canada goose chateau tan

Cum se moare cu zile în Spitalul Județean. Pacient cu infarct, "uitat" patru ore la Urgență, dus cu elicopterul la București! | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose chateau tan http://diomac.com/citadium/canada-goose-chateau-tan.html

beats by dre 2013
7 noiembrie 2014
beats by dre 2013

dr dre beats beatbox beats by dre customize beats box by dr dre beats by dr dre executive Cum se moare cu zile în Spitalul Județean. Pacient cu infarct, "uitat" patru ore la Urgență, dus cu elicopterul la București! | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online dre beats buds beats by dre studio headphones on sale [url=http://www.napolinostra.com/public/opere/dre-beats-headphones/beats-by-dre-2013.html]beats by dre 2013[/url]

canada goose jackets las vegas
7 noiembrie 2014
canada goose jackets las vegas

Cum se moare cu zile în Spitalul Județean. Pacient cu infarct, "uitat" patru ore la Urgență, dus cu elicopterul la București! | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose jackets las vegas http://stmalachysbns.ie/enfant/canada-goose-jackets-las-vegas.html

baby goose jackets
7 noiembrie 2014
baby goose jackets

Cum se moare cu zile în Spitalul Județean. Pacient cu infarct, "uitat" patru ore la Urgență, dus cu elicopterul la București! | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online baby goose jackets http://www.greenjokerpoker.com/kensington/baby-goose-jackets.html

canada goose jacket her
7 noiembrie 2014
canada goose jacket her

Cum se moare cu zile în Spitalul Județean. Pacient cu infarct, "uitat" patru ore la Urgență, dus cu elicopterul la București! | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose jacket her http://www.stmalachysbns.ie/blouson/canada-goose-jacket-her-.html

EscorteDinRomania.ro
30 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

750 comentarii. Pagina 75 din 75. Click pe pagina dorită : 1 ...74 75 

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8357 secunde