Nu vă temeți de extracția măselelor de minte! „Ne este mai bine fără ele!”

Sâmbătă, 10 Iulie 2021, 20:30
392
Măselele de minte sunt molarii care erup ultimii pe arcadă, la maturitate. O persoană adultă ar trebui să aibă, în total, 32 de dinți. Molarii trei sau de minte, așa cum se mai numesc, sunt cei mai din spate dinți și sunt cei care erup ultimii, dar există și cazuri în care nu mai erup deloc sau erup doar o parte din cei patru.

Potrivit dr. Eliza Istrate, medic stomatolog, aşa-zisele măsele de minte se formează cu rădăcini atipice ca formă şi au canale întortocheate, aspecte care, uneori, nu pot fi tratate, astfel că este recomandată scoaterea lor. Specialistul consideră că molarii de minte ne fac mai mult rău decât bine. „Unii pacienţi vor să îi păstreze, neapărat, chiar dacă încep să aibă probleme cu ei, în timp ce alţii renunţă la ei de la primele semne de cariere. Cum este indicat să procedaţi când aveţi probleme cu molarii de minte? Molarii de minte sunt doar o grupă de dinţi, care în majoritatea cazurilor se formează cu rădăcini atipice ca formă, având canale aberante şi întortocheate, care nu pot fi tratate. De-a lungul timpului, s-au făcut nenumărate cercetări în privinţa lor şi s-a dovedit că ne este mai bine fără ei, decât cu ei. De asemenea, recent, specialiştii americani au propus extracţia mugurilor, adică a acelor săculeţi din care se formează rădăcina, pentru că sunt moi şi este mai puţin dureros pentru pacient”, a precizat specialistul.

Medicul dentist a subliniat faptul că, fiind ultimul dinte care se formează, acest molar are o structură diferită de a celorlalţi dinţi. De fapt, molarii de minte afectează foarte mult poziţia dinţilor existenţi pe arcade. Şi cum la vârsta adolescenţei toţi cei 28 de dinţi sunt erupţi, cei patru nou apăruţi în jurul vârstei de 18 - 21 de ani încearcă să iasă pe arcadă sau, cum nu mai au loc, rămân în os şi împing dinţii sau rădăcinile dinţilor învecinaţi. Marea problemă o reprezintă durerile, pentru că de la 18 ani în sus lucrurile sunt stabilizate, osul este complet format, iar mişcarea unui dinte în os este dureroasă.

Cea mai indicată soluţie în cazul acestor dinţi este extracţia. Pentru această variantă se poate opta şi pentru că aceşti molari nu pot fi folosiţi la mestecat, nu ne putem sprijini pe ei atunci când vrem să construim o punte şi nici nu este uşor să-i curăţăm.

Deși apar ultimii în cavitatea bucală, stând o perioadă foarte îndelungată în maxilar, sau pentru că erup doar parțial, acești molari sunt predispuși apariției cariilor. Drept urmare, erupția parțială creează un mediu propice pentru pătrunderea și dezvoltarea bacteriilor orale. Mai departe, infecția cauzată de aceste bacterii duce la durere, umflături și stare generală de rău. Totodată, molarii de minte semi-incluși sunt foarte predispuși cariilor și afecțiunilor gingivale, din cauza faptului că sunt greu de curățat, iar utilizarea aței dentare este aproape imposibilă. 



Articole pe aceeasi tema

Sâmbătă, 08 Februarie 2014
Stire din Cetățenești : Extractia molarului de minte. Când e necesară
Pagina a fost generata in 0.1869 secunde