Tatuajele pot fi îndepărtate cu ajutorul laserului

412
Tatuajele pot fi îndepărtate cu ajutorul laserului - fondtatuaje-1643028062.jpg
Tatuajele, indiferent de forma sau mărimea lor, sunt o formă de artă corporală și sunt create atunci când cerneala este introdusă în piele, cu ajutorul unui ac. Din păcate, peste ani și ani, foarte multe dintre persoanele purtătoare de tatuaj regretă alegerea făcută și vor să scape de ele.

Mai pot fi îndepărtate, însă, tatuajele, fără a vă distruge pielea? Înainte de toate, trebuie să știți că eliminarea lor nu este deloc o sarcină ușoară, dar aparatele special concepute pentru efectuarea unei astfel de proceduri sunt foarte eficiente, iar laserul PicoWay este un dispozitiv care se bucură în prezent de cele mai multe aprecieri, atât din partea specialiștilor în domeniu, cât și din partea celor ce doresc să scape de tatuaje. Potrivit specialistului în dermopigmentare Cerasela Brumă, acesta este, de fapt, un echipament laser performant, ce elimină culoarea tatuajelor, inclusiv a celor multicolore, de pe toate tipurile de piele. Ce se întâmplă? Acesta are un mod unic de acțiune, care atinge cel mai înalt vârf de putere și cea mai scurtă durată de puls. Tehnologia picosecundă pe care o folosește, mai exact pulsurile ultra-scurte de energie, generează un impact mare fono-acustic, fragmentând particulele de pigment din desenul imprimat pe piele, într-un timp record, comparativ cu alte dispozitive de îndepărtare a tatuajelor.

Ulterior, particulele de pigment sunt eliminate treptat de către organism, fără a cauza neplăceri.

„Procedura este sigură și provoacă minimum de disconfort. Mai exact, pielea nu va avea de suferit, nu vor rămâne cicatrici sau semne, iar durerea resimțită va fi asemănătoare celei pe care ați cunoscut-o în momentul în care v-a fost imprimat prin tatuare desenul dorit. Pentru eliminarea completă a tatuajelor sunt, de regulă, necesare mai multe ședințe. De altfel, eficacitatea procedurii este influențată de un număr de variabile, cum ar fi vechimea desenului, localizarea acestuia, profunzimea acestuia, mărimea lui și tipul de cerneală utilizat. De asemenea, un rol important în ceea ce privește reușita îl joacă și sistemul imunitar al clientului, acesta influențând rata de degradare și metabolizare a pigmenților. De regulă, clienții vin pentru aproximativ 4-8 ședințe, programate la 4-6 săptămâni distanță una de alta, dar, din nou, numărul ședințelor și, implicit, rezultatul diferă de la un caz la altul”, a precizat aceasta. Atenție! Datorită lungimii de undă duale și livrării ultra-rapide de energie de putere mare (în picosecunde), există un risc mic de apariție a efectelor secundare, dar chiar și-așa, este important ca după realizarea fiecărei intervenții să se țină cont de recomandările specialistului, în caz contrar putând apărea: infecții locale, din cauza neutilizării unguentului cu antibiotic recomandat, modificări pigmentare (hipopigmentarea sau hiperpigmentarea pielii) sau accentuarea nuanțelor, îndeosebi după prima ședință.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3244 secunde