A început colectarea selectivă a gunoiului! Constănțenii vor, firma de salubritate poate?

5891
2
Septembrie a adus la Constanța începutul bătăliei asupra gunoaielor produse de cetățeni. Mai exact, municipalitatea vrea ca populația să conștientizeze că nu se mai poate arunca gunoiul oricum și oriunde și că trebuie selectat, sortat, altfel va ploua cu amenzi.

Ușor de zis, greu de făcut! Pe de o parte, din cauza ADN-ului de vechi locuitor la porțile Orientului și, pe de altă parte, din cauza necunoașterii. Dacă “de sus” nu ni s-a cerut, sau de “când ne știm am aruncat gunoiul la grămadă, acum, de ce să-l punem separat, pe cel menajer într-o parte pe cel de hârtie, sticlă sau metal?”, cam aceasta este mentalitatea după care se ghidează unii constănțeni.

Dar așa nu se mai poate! Gunoi colectat separat înseamnă un mediu mai curat și, de ce nu, bani în economie.

Ca țară, ne situăm pe ultimele locuri la colectarea selectivă și la reciclare. România reușește să strângă astfel deșeurile în proporție de 12-14%, în timp ce, ca stat membru UE, ne-am angajat ca până în 2025 să ajungem la 55% deșeuri reciclate.

La Constanța, Primăria a anunțat că “din 11 septembrie firma de salubritate va verifica conținutul pubelelor pentru colectarea deșeurilor reziduale și reciclabile de la cetățenii care locuiesc în zona de case (gospodării individuale). În cazul colectării deșeurilor reziduale și reciclabile din zona de blocuri (asociații de proprietari), se va amâna măsura de verificare a recipientelor până în data de 18 septembrie 2023”, se arată în comunicatul municipalității.

“Este pregătită firma de salubritate?”

Constănțenii civilizați și responsabili au înțeles, de mult timp, necesitatea colectării separate, dar ce te faci cu cei certați cu legea și cu bunul simț? Am încercat să aflăm și noi răspuns la această întrebare, mai ales că, pe grupurile de asociații de bloc, dilemele sunt fără număr.

„Cum se va sorta gunoiul la blocurile de 10 nivele, unde lumea s-a obișnuit să arunce de la coji de cartofi, pamperși sau chiar cutii de vopseluri pe tubul de gunoi?”. “Cine colectează sacii de deșeuri reciclate? Firma de curățenie sau firma de salubritate?”. “Este pregătită firma de salubritate care strânge gunoiul dintre blocuri să îl colecteze cu mașini specializate, pentru că am văzut că în aceeași mașină se aruncă și gunoiul din pubelele menajere și din pubelele galbene de reciclate?”. “De ce nu se montează camere de supraveghere să se știe cine aruncă gunoiul aiurea?” Sunt doar câteva dintre nebuloasele campaniei “Reciclăm în România”, lansată luna trecută și la Constanța de ministrul Mediului, Mircea Fechet.

“Am sunat la Polaris să știm și noi ce spunem oamenilor. Nimeni nu a știut să ne îndrume. Nu am primit niciun pliant, nicio informare. Primăria a dat doar comunicate la presă, dar cu noi nu s-a consultat. Am înțeles de la Polaris că cei care colectau deșeurile selectiv, și chiar am investit bani construind în spatele blocului o cameră pentru asta, nu-l vor mai ridica, indicându-ne un alt număr de telefon, probabil o firmă privată, alți bani, altă distracție. Plătim o dată la Polaris, acum trebuie să facem contract și cu firma care reciclează?”, ne-a explicat supărată Mariana P., președinta unei Asociații de proprietari din Tomis Nord.

Sortarea gunoiului la bloc, o necunoscută

În acest context, redactorii „Cuget Liber“ au sunat la Polaris M Holding pentru a afla detalii despre acest subiect, având în vedere că de luni, 18 septembrie, constănțenii de la blocuri nu știu ce au de făcut. Vor folosi tubulatura blocului sau vor coborî cu punguțele de gunoi multicolore la platformele de colectare?

De la Dispecerat salubrizare ni s-a spus că situația este “complexă”. Dacă cei de la case au înțeles și este mai ușor de lucrat, la blocuri va dura ceva până când oamenii vor înțelege că așa nu se mai poate.

“Cei de la blocuri trebuie să strângă separat cartoanele, pet-urile, dozele de aluminiu în pungi mari, fie pe fiecare palier, sau fiecare locatar să-și ducă astfel sortat deșeul la containerele galbene de lângă blocuri dacă nu au locuri special amenajate. Iar deșeul menajer să-l arunce ca și până acum, pe tubul de gunoi”, ne-a explicat Marian G., dispecer la firma de salubritate.

Numai că oamenii de bine care colectează fracțiile uscate, adică, hârtii, doze, etc., vor trebui să apeleze un număr de telefon pentru a scăpa de deșeuri, pentru că Polaris nu le va mai ridica.

Practic rămâne treaba ca și până acum. Se lasă totul la gradul de educație al fiecăruia, adică prea puțin. Pentru o reușită a campaniei “Reciclăm în România” ar trebui să existe mai întâi “România Educată”. 



Comentează știrea

fani
18 septembrie
hotia

O intreaga mafie ! Cine justifica (cu documente explicite) in ce constau operatiunile pentru care constantenii platesc o semnificativa taxa de salubrizare ? Cine fura cei peste 70 milioane de euro platiti de constanteni in fiecare luna ? Puneti dracului frana jafului

ionescy
19 septembrie
amenzi

Daca nu se iau masuri drasstice o sa ne minunam inca zeci de ani! Trebuie sa fie obligati prin amenzi la asociatiile de locatari sa se colecteze selectiv! Nu poti -atunci ramai cu gunoiul pana te imputi si sigur platesti amenda! dar sigur! Afara se poate- de ce oare?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3457 secunde