Acțiuni inteligente în sprijinul angajaților din sănătate. Ce spune Federația „Solidaritatea Sanitară”

215
Acțiuni inteligente în sprijinul angajaților din sănătate. Ce spune Federația „Solidaritatea Sanitară” - actiuniinteligenteinsprijinulang-1656662769.jpg

Articole de la același autor

Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță public faptul că a transmis către Curtea Constituțională, în termenul legal, solicitarea și argumentarea juridică pentru respingerea încercării U.S.R. de a bloca creșterea salariilor cu 1/4 din diferență, se arată într-un comunicat. Totodată, a solicitat intervenția directă în această speță din partea tuturor instituțiilor care au dreptul legal de a transmite puncte de vedere Curții Constituționale, respectiv: Guvern, Avocatul Poporului, Camera Deputaților și Senat.


Scopul final al acestei intervenții îl constituie obținerea acordării creșterii salariilor de bază cu 1/4 din diferență pentru toți angajații din sănătate care nu au beneficiat de creșterea salariilor de bază la nivelul anului 2022.  


Onorându-și statutul de organizație ce participă cu idei și argumente la dialogul social și apără în mod inteligent interesele membrilor de sindicat și ale tuturor angajaților din sănătate, Federația „Solidaritatea Sanitară” a transmis, pe data de 29 iunie 2022, un set complet de propuneri la Planul Strategic Multianual pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în Sănătate 2022-2030. Propunerile transpun o serie de așteptări legitime ale lucrătorilor din sănătate, ele vizând modificări cum ar fi:


- modernizarea relațiilor de muncă;
- echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală;
- formarea, organizarea și recunoașterea personalului nemedical/TESA ca profesii specifice sectorului sanitar;
- așezarea intențiilor de utilizare a performanței în diferențierile salariale, indicate în PNNR, cât mai aproape de interesele angajaților din sănătate (prin intermediul principiilor ce guvernează salarizarea suplimentară în funcție de performanță).


Federația „Solidaritatea Sanitară” consideră că apărarea intereselor angajaților din sănătate nu presupune doar a solicita și a protesta, ci și a gândi soluții capabile să transforme așteptările profesioniștilor în realitate. Așa cum a trata pacienții nu presupune doar un set de acțiuni fizice determinate, ci implică inteligența aflării diagnosticului și a soluțiilor terapeutice optime, tot astfel sindicalismul inteligent nu se rezumă la un set de așteptări și acțiuni fizice, fiind precedat și sprijinit de ansamblul acțiunilor de identificare corectă a problemelor și a soluțiilor optime, urmate de transpunerea lor în direcții de acțiune capabile în cea mai mare măsură să determine rezultatele așteptate, se spune în comunicat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.331 secunde