ANPC, ajutor important pentru populație, după ce 19 bănci au fost amendate pentru înșelătorii în privinţa contractelor de creditare
419

Articole de la același autor
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) lansează o adresă specială de e-mail, pentru a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele şi să îi determine să ajungă într-o situaţie financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat.
Anunţul vine după ce ANPC a sancţionat 19 bănci pentru practici comerciale înşelătoare în privinţa contractelor de creditare pe termen mediu şi lung.
La adresa lansată, consumatorii pot semnala creşterea exagerată a ratelor şi, ca atare, a gradului de îndatorare, faţă de momentul contractării creditului, creşterea nejustificată a dobânzii aplicate pentru rambursarea creditului, etc, scrie news.ro.

Adresa la care pot fi semnalate aceste nereguli este spsf@anpc.ro.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 16 Mai 2023
Sâmbătă, 29 Aprilie 2023
Marţi, 04 Aprilie 2023
Miercuri, 24 Mai 2023