Cine mai rămâne cu RADET-ul? Sute de blocuri au primit autorizație de racordare la gaze

4837
11

Articole de la același autor

Anii în care au plătit sume uriașe la încălzirea centralizată, pentru că subvenția se acorda diferențiat, sutele de litri de apă rece pe care o plătesc la preț de apă caldă, pentru că nu are temperatura potrivită, numeroasele avarii apărute când gerul e mai mare i-au îndârjit atât de tare pe constănțeni împotriva RADET-ului, încât acum pleacă cu miile din sistem.

În ciuda tuturor promisiunilor și a eforturilor conducerii regiei, dar și ale autorităților locale de a-i ține pe constănțeni în rețeaua de încălzire generalizată, blocuri întregi se debranșează în continuare, pentru a se racorda la rețeaua de gaze naturale și a deveni independente de RADET.

Nimeni și nimic nu pare să-i poată convinge pe locatarii de la bloc să rămână branșați. În luna septembrie, Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Constanța a emis 176 de autorizații de branșare la rețeaua de gaze naturale. Mai bine de 90 la sută din solicitări provin de la asociații de proprietari și doar câteva sunt de la persoane fizice. Blocuri întregi, cu zeci de apartamente, renunță la vechile calorifere și optează pentru centrale termice racordate la gaze naturale.

După blocajul din vară, când Constanța nu a avut arhitect șef și nu au fost emise deloc autorizații, Serviciul de Urbanism a prioritizat cererile, astfel încât asociațiile de proprietari să primească autorizațiile și să poată efectua lucrările înainte să vină cu adevărat sezonul rece.

În tot acest timp, conducerea RADET susține că numărul debranșărilor a fost mai mic anul acesta decât cel de anul trecut, refuzând însă să dea și cifre. De altfel, este binecunoscută poziția directorului general al RADET Constanța, Liviu Popa, care crede că debranșarea de la sistemul centralizat și racordarea la gaze este o mare greșeală.

"Proprietarii apartamentelor nu sunt bine informați cu privire la costurile reale ale instalării de centrale termice de apartament, în sensul că, pe lângă costul redus al facturii de încălzire, trebuie să se aibă în vedere și amortizarea investiției, întreținerea centralei, creșterea prețului gazelor naturale, cât și anunțata taxă de mediu care va fi plătită de fiecare deținător de centrale", este de părere Liviu Popa.

Acesta spera, la începutul anului, că generalizarea subvenției va stopa fenomenul debranșărilor, având în vedere că, în 2015, în Constanța, s-au înregistrat aproape 5.000 de solicitări.

"Se practică amăgirea populației cu prezentarea unor avantaje deosebite prin racordarea la gaze. În Constanța, în toamna anului 2015, când autoritățile locale au decis introducerea subvenției pentru toată populația, s-a stopat fenomenul de debranșare. Dar au plecat din sistem cei care aveau posibilitatea să facă o investiție și au rămas cei asistați. Astfel, intrăm într-un cerc vicios. Cei care au părăsit sistemul sunt exact cei care plătesc taxe locale, dar nu beneficiau de subvenție. Ne dă speranțe noua viziune a autorităților locale, cu subvenția generalizată, lucru care ar putea stabiliza sistemul", consideră Liviu Popa.

Soluții pentru cei rămași

De altfel, șeful RADET a căutat soluții pentru a-i ține în sistem pe constănțeni, inclusiv cu refacerea rețelei și distri-buirea energiei termice pe orizontală, astfel încât fiecare abonat să plătească numai cât consumă.

"Este foarte avantajos atât pentru cei care rămân în sistem, cât și pentru cei care au ieșit, pentru că dispare cota comună. De fapt, proprietarii care au deja centrale termice se vor muta înapoi la RADET atunci când vor vedea că vecinii lor plătesc mai puțin. În plus, există posibilitatea racordării și funcționării în paralel, atât cu centrală termică, cât și cu sistem centralizat", anunța Liviu Popa, la începutul acestui an. 

Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Dinu Simusica
18 octombrie 2016
Debransare!

Unde ai citit ca ai nevoie de aprobare RADET ca sa tragi gaze in bloc? AI nevoie de aprobarea autoritatilor locale ca sa tragi gaze in bloc! Ai nevoie de debransarea de la RADET ca sa iti pui centrala. Asta e altceva. Stiu pe cineva care tocmai si-a pus gaze si cu cativa ani in urma au tras gaze in blocul respectivului. Nu au avut nevoie de aprobarea RADETului, doar a autoritatilor locale.

Răspuns la: Nedumerire
Adăugat de : Victor, 10 octombrie 2016
Eu nu reusesc sa imi explic de ce o asociatie de proprietari trebuie sa ia acordul RADET pentru a se racorda la gaze. E stupid si anticoncurential.
11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9897 secunde