Consiliul European susţine eforturile României privind aderarea la spaţiul Schengen

3447
Consiliul European susţine eforturile României privind aderarea la spaţiul Schengen - klausiohanniseuco2-1679926672.jpeg

Articole de la același autor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, susţine eforturile României privind aderarea la spaţiul Schengen anul acesta. „Am avut astăzi şi un schimb de vederi pe tema aderării României la spaţiul Schengen şi a rolului ţării noastre în garantarea securităţii frontierei externe a Uniunii Europene. Avem în acest proces susţinerea preşedintelui Consiliului European în vederea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea anul acesta”, a declarat şeful statului, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, precizează Agerpres.

Iohannis a anunţat că preşedintele Consiliului European va putea constata în cadrul vizitei pe care o va efectua luni, la Centrul Operaţional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, acţiunea concretă de consolidare a securităţii frontierelor externe ale Uniunii Europene, "prin tehnologie de ultimă generaţie şi o capacitate de supraveghere în timp real a situaţiei de la frontieră, care să permită gestionarea eficientă şi rapidă a posibilelor situaţii de criză".Şeful statului a prezentat demersurile în care România s-a implicat constructiv pentru implementarea rapidă a concluziilor pe migraţie agreate în luna februarie.

"În acest sens, proiectul pilot la frontiera româno-sârbă pe care l-am agreat cu Comisia Europeană va permite ţării noastre să împărtăşească bunele practici în materie de gestionare a frontierelor externe", a spus preşedintele Iohannis. La rândul său, preşedintele Consiliului European a subliniat că sprijină eforturile României privind aderarea la spaţiul Schengen.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7798 secunde