CONSTANȚA / Ruină și nepăsare pe strada Sulmona

3649
21

Străzile din zona veche a Constanței păstrează încă aerul vremurilor de odinioară. Sunt înguste, cu trotuare mici și clădiri fără curte, cu intrarea direct în imobil. Dacă faci abstracție de pereții jupuiți și geamurile sparte, aproape că te aștepți ca din clipă în clipă să apară o doamnă cu rochie lungă și umbreluță dantelată, la braț cu un domn prezentabil, cu costum și pălărie înaltă. Te trezește însă repede din reverie zgomotul fiarelor unei mașini greu încercată la trecerea prin gropile de pe stradă.
Pașii ne-au purtat, ieri, pe strada Sulmona, de la malul dinspre port, până la intersecția cu strada Mircea cel Bătrân. Deși nu are mai mult de 200 de metri lungime, strada numără peste 50 de găuri în asfalt. Zona este intens circulată, atât de pietoni, cât și de mașinile care intră la stânga spre strada Mircea cel Bătrân, pentru a nu mai ocoli prin Piața Ovidiu. De-a lungul trotuarului sunt și de-o parte și de alta clădiri vechi, majoritatea cu istorie în spate, dintre care cel puțin trei sunt declarate monumente istorice de interes național. Este vorba despre Casa Alleon, care se află pe colț cu strada C.A. Rosetti, în prezent scoasă la vânzare, Colegiul Național "Mihai Eminescu", construit în anul 1906, și Casa fraților Zambaccian, la colț cu Bd-ul Tomis, cunoscută sub numele "Casa cu stafii".


Nicio plăcuță pentru a informa turiștii
Cu o astfel de avere inestimabilă în zonă, strada Sulmona arată ca după război. Asfaltul vechi de ani buni este plin de gropi, atât pe șosea, cât și pe trotuar, iar gunoaiele sunt pretutindeni. Trecând de faptul că niciunul din monumente nu este semnalizat cu vreo pancartă sau plăcuță pe care să citești despre istoria lui, zona nu pare deloc primitoare pentru turiști, care mai degrabă ar trebui să fie atenți să nu se împiedice în găuri decât să admire arhitectura clădirilor.
"Este jenant ca, unde te uiți, de jur împrejur, să vezi numai clădiri în ruină. Dar și mai jenant este că ele sunt considerate monumente istorice de interes național, dar nu și de interes local. Cel puțin asta deducem după felul cum Primăria nu face nimic aici", ne-a spus Valeriu Popa, un localnic al zonei.
Singura clădire renovată de pe stradă este sediul Serviciului Public de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Constanța, cu fațadă modernă, de sticlă, și care face notă contrastantă cu aspectul istoric al zonei.



Comentează știrea

21 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
anonim
15 mai 2012
....

ruinata din cauza ca mazare nu a avut timp ca sa renoveze si nici cum pentru ca trebuie sa bage la el in buzunar nu in orasul lui.

21 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Martie 2012
Stire din Social : Casele fantomă ale Constanței
Pagina a fost generata in 0.3332 secunde