Criză de medicamente în farmacii. "La sfârşitul zilei eram epuizată şi tot fără pastile"

3737

Articole de la același autor

Problemele din sistemul farmaceutic par a nu se mai termina. Criza de medicamente nu doar că există în continuare, dar reprezentanţii Agenției Naționale a Medicamentelor trag un nou semnal de alarmă, afirmând că peste 750 de medicamente pentru diverse afecțiuni, de la cancer, diabet, boli cardiovasculare, până la medicamentele antiepileptice sau diverse vaccinuri pentru copii, lipsesc cu desăvârşire din farmacii.



În aceste condiţii, bolnavii iau toate farmaciile la rând şi caută cu disperare tratamentele prescrise de medic. „Sunt cardiac de aproximativ şapte ani. În ultimul an, am fost pus mereu pe drumuri şi am căutat anumite pastile dintr-o farmacie într-alta. Când nu le-am găsit, le-am comandat de pe internet, din alte țări, pentru că, efectiv, nu le-am mai găsit nicăieri”, ne-a declarat Ştefan D. La fel i s-a întâmplat şi Irinei M., care şi-a căutat medicamentele pentru epilepsie la cel puţin nouă spiţerii, săptămâna trecută. „Am pierdut o zi întreagă mergând dintr-o parte într-alta. La sfârşitul zilei, eram epuizată şi tot fără pastile”, ne-a mărturisit femeia.

Printre cauzele identificate bine ştiute pentru care medicamentele lipsesc se numără prețul cel mai mic al medicamentului din UE. Altfel spus, companiile nu mai aduc medicamentele foarte ieftine în ţara noastră, pentru că ar trebui să le vândă cu preț mai mic decât cele de producție. Totodată, taxa clawback reprezintă suma plătită de producători statului român din profitul realizat din vânzarea medicamentelor. În prezent, producătorii de medicamente inovative plătesc 25% din profit către statul român, iar producătorii de medicamente generice - 15%.

Care este situaţia în judeţul nostru? Înainte de a preda ștafeta noului președinte al Colegiului Farmaciștilor din Constanța, Horaţiu Mireşan, Vasile Rizea, cel care o ocupat această funcție timp de patru mandate, ne-a declarat următoarele: „Ne lipsesc tratamente pentru toate afecţiunile şi aici nu este vorba despre fabricarea unui medicament, lipsa unei componente, motiv pentru care nu se fabrică medicamentele pentru o anumită afecţiune. Este vorba mai mult de partea economică. De exemplu, dacă eu vreau să mi-l dai cu cinci lei pe piaţa din România şi producătorul spune că numai fabricarea acestuia îl costă cinci lei, el va creşte cu siguranţă preţul. În prezent, o problemă mare o avem cu antibioticele, care se găsesc mai greu, în special în mediul rural”. Referitor la varianta de a achiziţiona tratamentele de pe internet, acesta este convins că oamenii, atunci când sunt bolnavi, recurg la orice variantă, doar că ei trebuie să fie foarte atenţi de unde îşi cumpără medicaţia. „Trebuie verificate foarte bine site-urile de pe care se dă comanda”, a adăugat acesta.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3192 secunde