Doliu la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. A murit un profesor de renume

3362
Doliu la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. A murit un profesor de renume - doliu-1617806748.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” au anunţat, în urmă cu puţin timp, că lumea academică a mai pierdut un cadru didactic de renume şi un specialist de excepţie. Prof. univ. dr. Dominuţ Pădurean a trecut la cele veşnice.

„Personalul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân" își exprimă profundul regret la aflarea veștii decesului domnului profesor univ. Dr. Dominuț Pădurean, fost cadru didactic al instituției și transmite familiei acestuia sincere condoleanțe în aceste momente de grea încercare!”, transmit reprezentanţii ANMB.

Dominuț Pădurean s-a născut la data de 11 iulie 1947, în comuna Avram Iancu, județul Alba. După absolvirea, în anul 1973, a Facultății de Istorie - Filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza" din Iași, și-a început cariera didactică, primii patru ani fiind profesor la Liceul Militar de Marină „Al. Cuza" Constanța, iar din anul 1978 ca profesor în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân".

Profesor Dominuț Pădurean a semnat în calitate de autor mai multe volume, a publicat numeroase studii în prestigioase reviste de specialitate din România și din străinătate și a participat la diferite manifestări științifice.

A fost cunoscut pentru numeroasele studii științifice, articole în presa locală și centrală referitoare la Insula Șerpilor. De altfel, a fost primul autor care a realizat o monografie a Insulei Șerpilor”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3337 secunde