„Dreptul de a fi uitat” pentru supraviețuitorii de cancer, la un pas de a fi oficial

Articole de la același autor
Proiectul legii pentru „dreptul de a fi uitat” al supraviețuitorilor de cancer a trecut de Senat și va primi votul final al deputaților în perioada următoare. Supraviețuitorii de cancer nu mai trebuie să spună asigurătorilor că au avut boala.
Proiectul de lege adoptat luni de plenul Senatului a fost iniţiat de senatorul PNL Nicoleta Pauliuc completează Legea drepturilor pacientului nr.46/2003, în vederea reglementării "dreptului de a fi uitat" al supravieţuitorului de cancer. Proiectul legii este susținut de partidele din coaliția de guvernare actuală - PNL, PSD și UDMR.
Potrivit inițiatorului - senatoarea Nicoleta Pauliuc, proiectul legislativ asigură condițiile ca supravieţuitorii de cancer "să poată accesa, ca orice om sănătos, servicii financiare în condiţii fireşti, fără să fie supuşi vreunei forme de discriminare".

Astfel, după adoptarea de către deputați, supraviețuitorii de cancer nu mai trebuie să spună asigurătorilor că au avut boala dacă au trecut 7 ani de la încheierea tratamentului.
Proiectul de lege privind „dreptul de a fi uitat” poate fi consultat AICI. Citește mai departe
Proiectul de lege privind „dreptul de a fi uitat” poate fi consultat AICI. Citește mai departe
Top articole din Social
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 12 Mai 2022
Miercuri, 04 Mai 2022
Duminică, 20 Martie 2022
Marţi, 15 Februarie 2022
Marţi, 05 Aprilie 2022