Elevii Şcolii nr. 24, pregătiți în cazul unui accident chimic

2218
Elevii Şcolii nr. 24, pregătiți în cazul unui accident chimic - x-exercitiu-1716375471.jpeg

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, la Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea” din Constanța, a avut loc un amplu exercițiu tematic pentru gestionarea unui accident major cu substanțe periculoase. Activitatea a fost organizată de Primăria Constanța, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Agenția pentru Protecția Mediului, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de Ambulanță și S.C. Chimpex S.A.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, scenariul a fost următorul: S.C. Chimpex S.A. a mutat 500 de tone de azotat de amoniu dintr-un total de 5.000 de tone, în timpul lucrărilor de mentenanță. O eroare tehnică a declanșat un incendiu în spațiul de depozitare, generând nori de fum toxic purtați de vânt pe direcția sud-nord, afectând zona cartierului ICIL și Școala Gimnazială nr. 24. Datorită amplorii incendiului și toxicității fumului, a fost necesară evacuarea elevilor și a personalului școlii. Semnalul intern de alarmare a fost activat, iar elevii, îndrumați de cadrele didactice, au fost evacuați în curtea școlii și transportați de autobuzele CT BUS în afara zonei de pericol. Pe parcursul exercițiului, copiii s-au comportat exemplar, respectând instrucțiunile profesorilor și îndreptându-se spre locul de adunare stabilit. În acelaşi timp, cadrele didactice au verificat sălile de clasă pentru a se asigura că toți elevii au fost evacuați în siguranță.

Menţionăm că exercițiul s-a desfășurat fără incidente și a fost finalizat cu succes, semnalul „încetarea alarmei” fiind transmis la final. „Acest exercițiu a avut ca scop perfecționarea deprinderilor în acordarea primului ajutor și reducerea timpului de răspuns în situații de urgență, pregătind elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar pentru a reacționa eficient în cazul unui accident chimic”, au precizat angajaţii primăriei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3547 secunde