Este nevoie de intervenţia poliţiştilor? Cu rufele la vedere, în Constanţa anului 2022!

10465
13

Articole de la același autor

Constanţa pare că nu reuşeşte să scape de aspectul bătrânicios şi neîngrijit. Blocuri peticite, borduri sparte, trotuare pline de gropi, aceasta este imaginea oraşului atât în cartiere, dar şi în centru. În tot acest peisaj pestriţ, la loc de cinste şi în văzul tuturor sunt şi rufele puse la uscat. Autorităţile locale au creat cadrul legal pentru a-i amenda pe cei care îşi pun pijamalele la soare, însă nu au dat prea multe amenzi, iar „spectacolul” rufelor bătute de vânt continuă.



Departe de a fi vestigii istorice, sârmele cu „albiturile” constănţenilor sunt încă la vedere prin oraş, pe străzi şi la bulevard. Şi numai pentru că ne-am obişnuit să le vedem agăţate la ferestre şi aproape nu le mai observăm, nu înseamnă că trebuie să le ignorăm. În aprilie 2021, a intrat în vigoare Hotărârea Consiliului Local nr. 77/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța.

Aceasta prevede amenzi pentru cei care atârnă rufele la vedere, pentru cei care răscolesc în tomberoanele cu gunoaie, pentru cei care aruncă ambalaje, coji de seminţe sau alte resturi alimentare în locurile publice, pentru cei care îşi spală maşinile în faţa casei sau în parcarea blocului, dar şi pentru cei care îşi spală covoarele pe trotuar. Amenzile sunt cuprinse între 500 şi 1.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 1.500 la 2.500 lei pentru persoane juridice.

Vestea că poliţiştii umblă şi dau amenzi pentru frânghiile cu rufe întinse la vedere i-a speriat pe unii constănţeni. Au renunţat temporar la acest obicei, dar, de ceva timp, se pare că s-au întors la vechile metehne. „Permanent vecinii mei şi de deasupra şi de dedesubt au rufe întinse. Practic, ies în balcon şi le văd chiloţii, ciorapii, pijamalele, ce pun ei pe sârmă, la uscat. Este jenant aşa ceva. Culmea este că ei nu au nicio ruşine. Şi când le-am spus mai în glumă mai în serios că o să se trezească cu amendă de la Poliţia Locală s-au supărat, crezând că o să le fac reclamaţie. Nu o să o fac, dar tot sper să vină să-i amendeze, că aşa poate ne civilizăm şi noi!”, ne-a spus Marius Ionescu, un constănţean din cartierul Inel II.



Doar 43 de sancţiuni în 9 luni


Din păcate, se pare că poliţiştii locali sunt ocupaţi cu altele, că nu au prea ajuns în ultimele luni prin cartiere, pentru a-i sancţiona pe cei care încalcă respectiva Hotărâre de Consiliu Local. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, în nouă luni de zile au fost date doar câteva zeci de amenzi. „Pe Hotărârea de Consiliu Local nr. 77 din 2021 avem 43 de procese verbale de contravenţie, în cuantum de 21.400 de lei, de la data intrării în vigoare şi până la 31 decembrie 2021”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Luminiţa Lare.



Uscătoarele din blocuri, depozite de vechituri


Alții le găsesc scuze celor care atârnă rufele la ferestre. „Pe vremuri aveam uscătoare în fiecare scară de bloc. Dar acum cine mai are curajul să îşi lase rufele acolo, la cât se fură? Şi nici nu ai unde. Sunt pline de tot felul de alte acareturi de prin apartamentele oamenilor. Cel mai sănătos este să le uscăm în aer liber, la soare. Pe calorifere, facem mucegai în case, la geam nu avem voie, ce să facem cu ele, că nu toată lumea îşi permite să cumpere uscătoare de care au apărut acum!”, ni s-a plâns o gospodină din cartierul Km 4 – 5.

Una peste alta, reiese că este necesar ca, iniţial, poliţiştii locali să-i avertizeze pe cei care nu ţin cont de normele de civilizaţie şi dacă nici aşa nu se conformează cei vinovaţi să fie amendaţi!



Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Florin
21 februarie 2022
Jurnal-izm

Țara arde si baba se piaptana. Asta este problema Constantei, NU blocurile dintre case, ce răsar precum ciupercile, NU spatiile verzi betonate in mod natural, NU lupta salariilor somaleze cu facturile umflate la gaze si curent, NU "maidaneții"(cum îi numea un bătrân) uitati de 30 de ani pe strazi, NU parcarile supraetajate invizibile, NU școlile si gradinitele suprapopulate si subfinantate in detrimentul partidelor politice s.a.m.d Jurnalism de clasa a X-a. * diacritice razlețe

a
21 februarie 2022
b

sunt multe alte nereguli in constanta. cei "mari" construiesc fara autorizatii si peste 10 ani isi dau vecinii in judecata ca sa intre in legalitate cu ce au construit.

CIPRIAN
21 februarie 2022
Întinsul rufelor la bloc

Păcat că Libertatea acestui cuget s-a înclinat în fața tuturor neaveniților eșuați la limanul publicisticii precum acest comentariu referitor la regulamentul "de comportare civilizată" în Constanța. ÎI recomand să definească acest regulament iar la paragraful referitor întinderea rufelor la uscat,scrie că este interzisă acesta IN AFARA BALCOANELOR SAU LÂNGĂ BLOC.

Neamu
21 februarie 2022
Chitac la puscarie

Poate ne spuneti si cata puscarie o sa ia Chitac pentru incendiul de la Infectioase. Piedone a luat 4 ani pentru Colectiv desi nu era in administrarea lui localul. Spitalul e in administrarea directa a primariei si Chitac a amanat investitiile si au murit 8 ani pe amanarea asta.

Ioan
21 februarie 2022
Rufe balcon

Ai dreptate, sunt blocuri cu 4 nivele și uscătorul este la etajul 4. Cum vrei sa urce 4 etaje o bătrânică de 80 de ani și bolnava cu picioarele, ea abia ajunge să-și cumpere un medicament de la farmacie, darmite sa urce atâtea etaje cu albia plina cu rufe umede ? Cat de tâmpiți su fast cand au luat hotărârea asta și cât de prost poti sa fii sa vii cu un astfel de articol ?

Dorel
21 februarie 2022
rufele la vedere, în Constanţa anului 2022!

Este nevoie de intervenţia poliţiştilor? Bineinteles ca da. Armata, jandarmeria, pompierii, SRI, SIE trebuie sa intervina in sprijinul politiei

cati
21 februarie 2022
balcoane

Pe toată planeta Oamenii usucă rufele la fereastra!!! MM era Gh ii in c el n te ru Lo nu d de ei și în Centrul Parisului sa vezi!! Tara arde și baba se paptana!!!

Vali
21 februarie 2022
Scârbit

Ne mănâncă șobolanii printre blocuri de la gunoi lăsat aiurea,ați distrus piețele,"spatiile verzi" neîngrijite,unii își aruncă gunoiul direct de la etaj,pe geam...și vouă,fix asta va deranjează,rufele de la balcon...frate,nu îmi permit un uscător de rufe,nu avem boxa pe scara,as vrea sa.mi dați variante ...

Iubesc Constanta
21 februarie 2022
Primaria si Chitac

Pana si chinezii au voie sa-si usuce rufele in balcon, la vedere.

george datcu
21 februarie 2022
rufe la vedere

Nu poți educa țăranul de oraș orice ai face. Ăștia care vreți să vă uscați budigăii la bulevard, vă invit să cumpărați un uscător de rufe clasic de la Dedeman. Este mai ieftin decât amenda și aduce și beneficii pentru sănătate deoarece aduce un aport de umiditate care face bine la gât, mai ales în perioada asta.

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 0.9761 secunde