Forţele Navale Române, în misiune de securitate în Marea Mediterană

158
Puitorul de mine și plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu” a încheiat primele 20 de zile de misiune, sub stindardul Uniunii Europene, ca parte a Operației „EuronavFor Med Irini”.

Marinarii militari români au executat, în această perioadă, în zona de sud-vest a bazinului mediteraneean, peste 60 de interogări, prin radiotelefon, pe frecvențele internaționale de telecomunicații, ale navelor civile de transport, care tranzitau raionul de responsabilitate al puitorului. „Obiectivul chestionarului aplicat de navele militare din grupare este de a asigura cooperarea și coordonarea în domeniul civil-militar, în vederea respectării embargoului armelor impus Libiei, a combaterii traficului ilicit de produse petroliere, de droguri și de persoane pe mare, precum și de a furniza răspunsul rapid, în situația escaladării unui conflict în regiune”, explică reprezentanţii Forţelor Navale.

În această perioadă, marinarii militari au efectuat și două misiuni de promovare a obiectivelor Operației „Irini”, la bordul unor nave civile care tranzitau zona de responsabilitate. Acțiunile au fost executate de o echipă de scafandri de luptă de incursiune, inserată cu sprijinul unei ambarcațiuni rapide, iar dialogurile purtate între militarii români și echipele de comandă ale platformelor maritime vizitate au contribuit la conștientizarea importanței unui mediu de securitate stabil în Marea Mediterană, centrul de greutate fiind constituit de asigurarea libertății de navigație pe căile de comunicații maritime.

Din gruparea navală a operației mai fac parte nava comandant, fregata grecească HS „Navarinon”, nava auxiliară germană FGS „Bonn” și nava de patrulare italiană ITS „Comandante Foscari”, împreună cu care puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a executat marți, 19 octombrie, o serie de exerciții, care au cuprins secvențe de comunicații tactice și manevre navale.

Nava militară a Forțelor Navale Române, cu un echipaj format din 84 de militari și comandată de căpitan-comandorul Daniel Gheorma, este integrată în Operația „Irini” a Uniunii Europene, până la data de 31 decembrie, întoarcerea în țară fiind planificată la începutul lunii ianuarie a anului viitor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2185 secunde