Jocuri, artă şi socializare în cel mai colorat pasaj

Sâmbătă, 18 Septembrie 2021, 19:18
219
Pe constănţeni îi aşteaptă un week-end plin cu jocuri, artă și socializare în pasajul proaspăt renovat și pictat de lângă gara Constanța. Echipa de voluntari care a inițiat transformarea pasajului, tineri liceeni din Constanța și din alte țări, organizează sâmbătă și duminică, 18 şi 19 septembrie, activități pentru toate vârstele. Pentru constănțenii care nu au văzut încă noul design, este o ocazie bună să treacă prin pasaj și să cunoască oameni noi, cu care pot vorbi în limbile română, engleza, franceză sau spaniolă.

Invitaţia este lansată de Asociaţia Creative Plus, cea care s-a ocupat de refacerea pasajului. Sâmbătă și duminică, între orele 13.00 - 15.00, vor fi ateliere de artă din materiale reciclate, pentru care constănțenii sunt îndemnați să aducă dopuri de sticlă sau de pet. Iar duminică, între orele 13.00 - 15.00, este organizată o vânătoare de comori ecologică. De asemenea, în cele două zile, veţi putea socializa și în franceză cu voluntarii Creative Plus din Franța. Voluntarii au pregătit o combinație între activități de animație și de ecologizare a zonei. Vor fi concursuri de strângerea a obiectelor reciclabile găsite în parc, dar și gimnastică în aer liber.

Un nou loc urban pentru tineri

Evenimentele din acest sfârșit de săptămână sunt propuse și organizate de tinerii voluntari străini care se află în această perioadă în Constanța. Weekendul de socializare este parte din proiectul Education Art – Flipping, al cărui scop este revitalizarea zonei pasajului gării prin pictură murală, muzică, artă, activități educaționale non-formale, jocuri, mișcare în aer liber și ecologizare.

Proiectul Education Art – Flipping este finanţat cu 98.400 lei prin ,,Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” cu sprijinul Lidl România, susținut de Federația Fundațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Galați.

„Cu fiecare eveniment organizat, asociația Creative Plus își propune să asigure un spațiu plăcut pentru dezvoltare non-formală fiecărei persoane care dorește să învețe ceva nou”, transmit reprezentanţii asociaţiei.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2364 secunde