Livratorii străini fac pasul către ride-sharing! "Cum o să le explicăm unde să ne ducă?"
1947
Articole de la același autor
Dacă ne-am obișnuit ca până acum cetățenii străini să fie cei care ne livrează mâncarea comandată la ușă, de anul acesta, tot ei vor fi cei care ne vor duce cu mașina acolo unde avem nevoie.
Cetățenii străini, inclusiv cei din state non-UE, vor putea să lucreze ca șoferi pe aplicațiile de ride-sharing sau chiar să fie taximetriști.


Cetățenii străini, inclusiv cei din state non-UE, vor putea să lucreze ca șoferi pe aplicațiile de ride-sharing sau chiar să fie taximetriști.
România va modifica legislația în așa fel încât companiile de taxi și ride-sharing să aibă dreptul să recruteze șoferi din rândul cetățenilor străini, inclusiv din state non-UE, fiind o noutate absolută în domeniul legislativ.
Acest lucru va permite importul de șoferi profesioniști din state mai puțin dezvoltate, care sunt deja prezente pe piața muncii din România: Nepal, Sri Lanka, Vietnam sau Filipine.
Cererea pentru șoferi profesioniști a crescut considerabil în ultimii ani, pe fondul popularității în creștere a aplicațiilor de ride-sharing, ceea ce a accentuat deficitul de forță de muncă în acest sector. Salariile oferite în aceste domenii (livrări și ride-sharing) nu mai sunt suficient de atrăgătoare pentru a-i motiva pe oameni să accepte astfel de joburi, fiind considerate surse de venit secundare, de aici fiind și această criză de personal.
Organizațiile de profil solicită autorităților române de mai bine de cinci ani să permită angajarea de personal din alte state, iar acest lucru se pare că va fi îndeplinit chiar începând cu acest an. Informația a ajuns rapid la șoferii care lucrează cu aceste tipuri de aplicații, iar părerile sunt, ca de fiecare dată, împărțite.

Cunoaștem deja situația livratorilor străini care, încă de când au apărut pe piața muncii din Constanța, nu au fost priviți cu ochi buni de către cetățeni. Principalele nemulțumiri pe care constănțenii le-au relatat au fost, în general, legate de modul în care mâncarea era livrată, dar și de modul în care aceștia încercau să comunice cu angajații străini.
Șoferii constănțeni, sceptici
Șoferii constănțeni, sceptici
Decizia autorităților de a permite cetățenilor străini să lucreze ca șoferi de taxi sau pe platformele de ride-sharing a stârnit numeroase reacții în rândul șoferilor constănțeni. Dacă livratorii străini au fost deja priviți cu scepticism, mulți conducători auto se tem că și șoferii străini de taxi sau ride-sharing ar putea crea probleme în trafic. Printre principalele nemulțumiri exprimate de șoferii constănțeni se numără stilul de condus al unor livratori străini, care circulă haotic pe scutere, fără a respecta întotdeauna regulile de circulație.
„Am văzut de nenumărate ori livratori străini care merg pe scuter printre mașini, trec pe roșu sau se opresc brusc în mijlocul drumului. Dacă așa vor conduce și cei care vor deveni șoferi pe aceste aplicații, atunci traficul din Constanța va fi un haos total”, ne-a declarat un șofer constănțean. „De câte ori nu mi-a sărit un scuterist în față fără să se asigure? Nu zic că doar cei străini fac asta, dar am observat că mulți dintre ei nu par să știe regulile sau nu le pasă. Dacă vor conduce mașini la fel, ne vom trezi cu o mulțime de accidente”, a adăugat un alt șofer.
Pe lângă aceste îngrijorări, se pune și problema integrării șoferilor străini în sistem. O parte dintre constănțeni sunt sceptici în privința modului în care aceștia se vor descurca, în special din cauza barierelor lingvistice.

„E greu să comunici și cu unii dintre șoferii români, darămite cu cineva care abia vorbește engleză. Cum o să le explici unde să te ducă? Sau dacă ai o problemă? Trebuie să fie niște reguli clare”, ne-a declarat Bianca C., o tânără studentă.
În timp ce unii privesc această schimbare ca pe o soluție pentru criza de șoferi, alții sunt îngrijorați de impactul pe care îl va avea asupra traficului și asupra celor care deja lucrează în domeniu. Modificările legislative vor aduce schimbări importante în transportul urban, iar impactul lor va putea fi observat în lunile ce urmează.
Această modificare va fi aplicată din primăvara anului 2025, în București. Șoferii străini vor susține un examen teoretic în limba engleză, în luna martie, iar cei care vor absolvi acest examen vor obține un certificat de conducător auto taxi/conducător auto în regim de închiriere.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 31 Ianuarie 2025
Luni, 23 Septembrie 2024
Marţi, 27 August 2024
Luni, 05 August 2024
Joi, 25 Iulie 2024
Miercuri, 04 Decembrie 2024
Marţi, 27 Aprilie 2021