X

Numărul șomerilor înregistrați la nivel național, în creștere

192
Numărul șomerilor înregistrați la nivel național, în creștere - rata-somaj-1696340679.jpg
La sfârşitul lunii august, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,86%. Procentul este mai mare decât cel din luna anterioară cu 0,03 pp şi egală cu cel din august 2022. Numărul total de şomeri la finele lunii august a fost de 230.545 de persoane, mai mare cu 2.928 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 40.231 au fost şomeri indemnizaţi şi 190.314 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 3.959 de persoane, iar cel al persoanelor neindemnizate a scăzut cu 1.031 faţă de luna precedentă. Privind mediile de rezidenţă, 68.018 de şomeri provin din mediul urban şi 162.527 sunt din mediul rural. De asemenea, de menționat că numărul şomerilor femei la 31 august era de 111.683 persoane, în timp ce bărbații erau 118.862. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 și 49 de ani (53.883), urmaţi de cei cu vârsta peste 55 ani (47.275), la polul opus aflându-se persoanele între 25 și 29 de ani (14.808).

Nu în ultimul rând, referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată. Aceștia au un procent de 28,60%. Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,10% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare, 4,92%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5396 secunde