O avarie a oprit apa caldă în municipiul Constanța. Toate cartierele sunt afectate

999
O avarie a oprit apa caldă în municipiul Constanța. Toate cartierele sunt afectate - x-conducte-1718104144.jpeg

Articole de la același autor

Așa cum era de așteptat, conductele vechi, corodate, unele având găuri foarte mari, dar care transportă apa caldă către locuințele racordate la sistemul de termoficare din municipiul Constanța continuă să producă pagube și neplăceri și să își arate vârsta. O nouă avarie s-a produs, săptămâna aceasta, pe rețeaua de transport nereabilitată încă și având în vedere că vanele de izolare de pe magistrale nu asigură etanșeitatea necesară realizării lucrărilor de înlăturare a avariei, s-a impus închiderea vanelor din CET Palas. Prin urmare, până la finalizarea acestor lucrări nu va putea fi asigurată furnizarea apei calde.

Pe de altă parte, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța, echipele care lucrează la reabilitarea conductelor rețelei de termoficare, etapa a II-a, vor profita de această avarie și vor executa lucrările de subtraversare a căii ferate din zona Pasajului Cumpenei. Toate acestea în condițiile în care în zonă nu poate fi asigurat provizoratul pentru transportul apei calde. Precizăm că etapa a II-a a proiectului de modernizare a rețelei termice din Constanța vizează înlocuirea a 12,716 km traseu de rețea termică primară, 25,432 km de conducte din magistrala II, conducte vechi/uzate cu izolația termică deteriorată. La final, noul sistem va fi unul modern cu conducte din oțel, preizolate cu izolație termică din spumă rigidă de poliuretan, protejată la exterior cu manta din polietilenă de mare densitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3198 secunde